„Viitorul stă în forța generației tinere, iar performanțele sportive sunt un motiv de mândrie nu doar pentru părinți, ci pentru întreaga țară. Performanța trebuie susținută încă din clipa în care aceasta este doar un țel pentru copiii noștri.” Sub această egidă s-a desfășurat pe data de 18 ianuarie, Cupa Olimpia Accu-Chek la atletism, ediţia a IV-a.
Evenimentul s-a desfășurat în sala de atletism din cadrul Complexului Sportiv Național „Lia Manoliu”, în parteneriat cu Federaţia Română de Atletism, Asociaţia Municipală de Atletism și cu sprijinul Direcției de Sport și Tineret a Municipiului București. În dorinţa de a conștientiza nevoia de mișcare, educarea copiilor prin sport și susţinerea fenomenului la nivel naţional, Accu-Chek, împreună cu Clubul Sportiv Olimpia București s-au ocupat de organizarea competiţiei, unde am avut posibilitatea de a cunoaște viitorii campioni ai României.
Concursul a adunat la start peste 200 de copii I, II, II și juniori III din cluburile bucureștene și împrejurimi și a avut ca scop verificarea nivelului de pregătire a micuţilor atleţi, în vederea participării la competiţiile de sală (indoor) din acest an. Întrecerile s-au derulat în cadrul probelor de alergare pe diferite distanţe, parcurse individual sau în ștafetă, precum și în cadrul probei de săritură în lungime. Probele concursului pe categorii de vârstă s-au stabilit după cum urmează: Copii I – 60 m F-B, Lungime F-B, 200 m F-B, 800 m F-B, 4×1 TUR F-B; Copii II – 50 m F-B, Lungime F-B, 150 m F-B, 600 m, Ștafetă 4×100 m F-B; Copii III – 50 m F-B, Lungime F-B, 200 m F-B, Ștafetă 4×50 m F-B; Juniori III – 60 m F-B, Lungime F-B, 200 m F-B, 800 m F-B, 4×2 TURURI F-B. Primii trei clasaţi au fost răsplătiţi cu medalii, diplome, tricouri și premii în bani.
Alături de micuţi au fost părinţii, antrenorii și alţi iubitori ai sportului care nu au ezitat să aplaude și să aclame evoluţiile concurenţiilor. Pe parcursul competiţiei, au fost remarcaţi mai mulţi copii, care au obţinut rezultate foarte bune. Sorina Constantin de la Clubul Sportiv Școlar nr. 4 Bucureşti şi-a adjudecat două probe la Junioare III – 8″07/100 la 60 m plat şi 5,36 m la săritura în lungime. De asemenea, Jennifer Dossey (Steaua Bucureşti), antrenată de campioana olimpică Anişoara Cuşmir, a fost câştigătoare la Copii II la lungime, cu o săritură de 4,53 m. La aceeași probă, Ana Cristica (Athletic Club Iacris) s-a impus la Copii III cu 3,72 m, iar în proba specifică acestei categorii a câștigat la 150 m, cu 23″60/100.
Sportivii de la CS Olimpia au fost printre primii clasaţi și s-au impus următoarele probe: Gabriela Lucan a obţinut locul al doilea la 60 m F – Copii I; Andreea Niculae a câștigat locul al doilea la săritura în lungime – Juniori III; Melania Filip s-a impus în faţa tuturor concurenţilor la 200 m F Copii I; Marius Roșoiu a terminat primul proba 200 m B. Tot de la Olimpia au mai participat: Andreea Dumitru, Ioana Curcă – 60 m Juniori III F; Luca Arișanu și Ionuţ Iancu – 60 m Juniori III B; Andreea Filip, Irina Barascu, Bianca Georgescu și Ana Maria Bulha – 60 m F Copii I; Teodor Romas și Luca Gherghe la 60 m B Copii I; Andrei Dinu – săritura în lungime B Copii I; Ana Ungureanu-Mironov și Alice Abdel Samid – săritura în lungime F Juniori III; Alexandra Șandru, Genina Ene, Mihaela Tipsie, Sonia Purcăroiu – 200 m F Copii I; Mihnea Tabacu – 200 m B Copii I; Bogdan Gherasim – săritura în lungime B Juniori III; Eduard Englizian, Dragoș Lăpădat – 200 m B Juniori III.
CS Olimpia, CSS 4 București, LPS Pitești, CSM Pitești, CS Petrolul Ploiești, Colegiul Naţional O. Onic. Sud 190 București, Palatul Naţional al Copiilor București, Colegiul Tehnic C. Istrati Câmpina, CSS Ploiești, CSS Triumf București, CSS 5 Buucrești, ACS Viitorii Olimpici București, Atletic Club Iacris București, CSS Lugoj, CSS Călărași, CSS Alexandria, CS Rapid București au fost cluburile ai căror sportivi au urcat pe podium.
Dragi părinţi, nu uitaţi cât de importantă este mișcarea și îndrumaţi-vă copiii către sport! Copiii de astăzi vor fi campionii de mâine!
FOTO: Janeta Tomescu
* Articol publicat în numărul 45 (ianuarie) al revistei “Sport Revolution”
Leave a Reply