În perioada 16-20 septembrie vor avea loc la Bascov-Argeș Campionatele Europene de kaiac-canoe juniori și under 23, la care vor participa 1000 de sportivi și oficiali din 35 de țări. Miercuri va fi ceremonia de deschidere în centrul municipiului Pitești, de la orele 18,00.
Primele probe vor fi programate joi dimineața, serii la 1000 metri, urmate după-amiaza de cele pe distanțele de 500 și 200. Vinerea este rezervată semifinalelor la 200 și 500. Sâmbătă se vor desfășura finalele B și A la probele de 1000 metri, iar duminică la cele pe 500 și 200 metri. Obiectivele sportivilor noștri vizează pentru juniori două locuri pe podium și alte două calificări în finalele A ale probelor olimpice, un loc 1-4 și două prezențe pe pozițiile 4-6 în probe neolimpice. Pentru cei de la categoria under 23 se doresc două medalii în probele olimpice și două locuri 4-6, iar în cele neolimpice două calificări în finalele A.
Din echipajele României vor face parte sportivi și sportive medaliați sau calificați în finalele Mondialelor din acest an.
Foto: http://sptfm.ro
Leave a Reply