Fără lideri, doar cu şefi

După anul de graţie 1989, România a urmat o cale dezordonată şi lipsită de sens, o cale ce este urmată şi acum. Din multitudinea de motive, unul iese la iveală cu timiditate, fără o aparentă importanţă, lipsa acută de LIDERI. Nu am să discut aici despre lipsa liderilor în viaţa politică sau socială, ci de lipsa lor în viaţa sportivă. Societatea românească nu încetează a surprinde aspecte fără logică, bun simţ, inteligenţă, iar lista poate fi umplută spre infinit. Nu vrem să avem lideri, nu vrem să fim puşi la muncă, să ne fie impusă seriozitatea, corectitudinea, onestitatea, asumarea răspunderii, respectul faţă oameni. Istoria acestor meleaguri ne arată cu dramatism şi tragedie soarta celor ce au dorit o schimbare şi ne-au „deranjat“ de la micimea şi mizeria noastră interioară şi comportamentală.
În sport, lucrurile stau cam la fel. Scriu de amar de ani despre sport şi minunăţia acestui fenomen social, despre performanţele, munca şi dedicarea celor implicaţi.
Am exagerat de multe ori cu laudele. Recunosc. Am exagerat lăudându-i pe mulţi, hrănindu-mă cu gândul că la un moment dat vor înţelege şi se vor schimba, că îşi vor da seama de nemernicia lor şi vor accesa SCHIMBAREA, că vor lupta cu ei înşişi şi lucrurile vor intra pe un făgaş tot mai normal. În acelaşi timp, am ştiut că este o himeră, o iluzie să cred în aceste specimene lipsite de calităţile umane demne de apreciat, fiind plini de invidie, laşitate, lăcomie şi răutate.
Adevărul este că avem parte chiar şi în sport de prea mulţi şefi care fac totul doar pentru a întreţine şi promova un desuet cult al propriei personalităţi. Avem prea mulţi care pun în prim-plan doar propria persoană, impunându-şi falsul mesianism printr-o politică agresivă a pumnului în gură. Avem din păcate mult prea mulţi şefi şi extrem de puţini lideri. SPORTUL ROMÂNESC are o nevoie acută de LIDERI! Avem o nevoie acută de OAMENI! Avem nevoie de lideri dedicaţi unei cauze nobile, dedicaţi celor din jur, care se comportă cu grijă şi cu atenţie faţă de nevoile celor ale căror destine depind de deciziile lor. Deocamdată, din păcate, chiar şi în sport nu regăsim prea mulţi lideri, ci doar despoţi lipsiţi total de idei, dar dotaţi din plin cu comportamente provenite dintr-o eră feudală de mult apusă. Din păcate, există foarte puţini lideri autentici. În schimb, există din plin şefi care deşi sunt „simpli tablagii“, cu liceul terminat la apelul bocancilor aproape de vârsta pensionării, au o atitudine sfidătoare doar pentru că au ajuns conjunctural într-o funcţie.
Dovadă stau scandalurile, mâncătoria şi certurile interminabile pentru funcţii existente la hochei, patinaj, înot, box, ciclism etc. Mizeria comportamentală umană a început să depăşească orice limită, acţiunile penale înaintate de unii împotriva celorlalţi doar din dorinţa meschină de a prelua într-un mod agresiv funcţiile, ramurile, federaţiile, fiind din ce în ce mai dese. Şi această stare de fapt existentă în foarte multe federaţii cu pretenţii de stindard ale flăcării olimpice a început să se transmită şi în federaţiile neolimpice.
Nu trebuie să ne facem că nu vedem amploarea acestui comportament putregăit care a atins ca un cancer până şi federaţiile sporturilor marţiale, care promovează în ultima vreme orice altceva mai puţin educaţia, bunul-simţ, fair-play-ul, caracteristice acestui domeniu.
Sperăm că nu este totuşi o situaţie generalizată şi că mai avem poate o şansă. Poate cancerul nu a intrat totuşi în metastază. Avem cu siguranţă tineri care au potenţialul necesar pentru a ajunge la un moment dat, LIDERI. Totul este să-i vedem, să-i recunoaştem, să-i apreciem, şi mai ales să-i susţinem să se dezvolte.
Şanse sunt, trebuie doar să avem curajul de a ne asuma schimbarea.