Fedor Emelianenko este o personalitate sportivă remarcabilă, unanim recunoscut ca fiind o legendă a MMA-ului mondial. Neînvins timp de zece ani, într-un sistem în care victoria sau înfrângerea sunt despărţite foarte fin, câteodată insesizabil de apropiate, Fedor reuşeşte să îşi menţină titlul de campion, sfidând uneori legile fizicii şi ale înţelegerii umane.
„Ultimul împărat“, acesta fiindu-i numele de scenă, Fedor are într-adevăr calităţi de împărat. Este un luptător cu o atitudine imperială, defilând nonşalant printre „cei mai răi dintre cei răi“, surprinzând întotdeauna cu o mină calmă, zâmbitoare şi cu o privire care parcă transcede într-o lume în care puţini au acces.
Ce îl face să fie atât de diferit? Întrebat dacă îi place să lupte, el răspunde „nu“! Un răspuns care a şocat o lume obişnuită cu declaraţii de genul: „Ringul este viaţa mea“, „Trăiesc pentru a lupta“ şi aşa mai departe. Într-o lume exuberantă, plină de adrenalină şi testosteron, Fedor răspunde că nu îi place să lupte, dar asta este profesia lui. Este munca sa şi încearcă să facă lucrurile cât mai bine. Nici măcar nu este preocupat de victorie. Dacă pierde sau câştigă, aceasta numai Dumnezeu o poate şti şi hotărî.
În acest punct începe să se contureze oarecum de ce Fedor este altfel. Este rus, iubitor de ţară, familie şi credinţa sa ortodoxă. Dar de ce ar fi aşa de diferit faţă de ceilalţi luptători? Pentru că atitudinea şi felul lui de a fi ridică semne de întrebare reale şi impactează ireversibil. Neîncrâncenat, dar focusat, puternic, dar cu un limbaj blând, Fedor pare dintr-un alt univers. Un univers învăluit totuşi în mister, din care a lăsat să se vadă extrem de puţin, dar esenţial.
Legătura lui cu atât de blamata şi dispreţuita (în România) Biserică Ortodoxă, legătura cu un părinte duhovnic şi traiul într-un univers liturgic, acestea sunt particule unice şi definitorii pentru Fedor Emelianenko. Este tot ceea ce societatea nu acceptă, iar atunci când o face o priveşte ca pe o excepţie care întăreşte regula. Modest şi tăcut, Fedor poartă o cruce de lemn, singurul semn care îl deconspiră ca fiind creştin. Toate celelalte spun că este ortodox.
Un model pentru Rusia şi un model pentru România, Fedor Emelianenko devine un exemplu pentru că în autenticitate şi în credinţa adevărată orice este posibil.
Articol publicat în nr. 54 al revistei Sport Revolution
Fedor Emelianenko, the imperial fighter
His stage name is „The last emperor“, and indeed, Fedor has the qualities of an emperor. He is a fighter with an imperial attitude, walking around with „the thoughest of thoughest“, always surprizing with a calm, smiling face expression and a sight wich transcends into a world that few have access in.
What makes him so different? Asked if he likes to fight, he answers NO! An answer which shocked and entire world used with differrent declarations. In an outrageous world, full of adrenaline and testosterone, Fedor answers he doesn’t like to fight, but it is his profession.It is his job and he tries to make things work at their best. He is not even preocuppied with victory. If he loses or wins, this is a matter only God knows and can decide.
Modest and quiet, Fedor wears a wooden cross around his neck, the only sign wich says he is a christian. All the rest say he is orthodox.
A model for Russia and a model for Romania, Fedor Emelianenko becomes an example that in authenticity and true faith, everything is possible.
Фёдор Емельяненко – императорский борец
Фёдор Емельяненко является выдающимся спортсменом и общепризнанной легендой мирового ММА. Оставаясь непобеждённым в течение десяти лет, в системе, в которой, победа и поражение разделены очень тонкой границой, являясь иногда неуловимо близки, Фёдору удаётся сохранять свой чемпионский титул, бросая иногда вызов законам физики и человеческому пониманию.
Фёдор, по прозвищу «Последний император», действительно обладает свойствами императора. Он борец с благородным поведением, непринуждённо дефилирующий среди самых жестоких бойцов, поражая всегда своим спокойным, улыбающимся лицом, и взглядом, как-будто проникающим в мир, к которому немногие имеют доступ.
В чём его особенности? На вопрос, любит ли он бороться, он овечает «нет».
Этот ответ шокирует людей, привыкшим к подобного рода заявлениям: «Ринг – моя жизнь», «Я живу борьбой», и так дальше. В буйном, полном адреналином и тестостероном мире, Фёдор отвечает, что он не любит бороться, но это его профессия. Эта его работа и он старается делать всё как можно лучше. Он даже не озабочивается победой. Проиграет ли он, или выиграет – это только один Бог знает и решит.
В этот момент начинается в какой-то мере вырисовываться чем отличается Фёдор от других. Он русский, любит свою родину, семью и православную веру. Но чем отличается он так сильно от других бойцов? Тем, что его отнощение и его манера вести себя вызывает реальные вопросы и безвозвратно поражает. Будучи неустрашимым, но сосредоточным, сильным, но с ласковой речью, Фёдор – кажется – из другой вселенной. Относительно его всё-таки окутаной тайной вселенной, он представил на усмотрение совсем немного, тем не менее существенных вещей.
Уникальными и определяющими частницами для Фёдора Емельяненко являются его связь с такой обличёной и пренебрегаемой (в Румынии) Православной Церковью, его связь с священно-духовником и житье в литургическом мире. Это – всё то, что общество не одобряет, а когда наконец решает одобрить, воспринимает всё это как исключение подтверждающее правило. Скромный и молчаливый Фёдор, носит деревянной крест – единственный знак, разглашающий, что он христианин. Все остальные говорят, что он – православный.
Будучи моделью для России и Румынии, Фёдор Емельяненко становиться примером того, как всё возможно при аутентичности и истинной вере.
Leave a Reply