Maestrul Tudor Gheorghe îşi cântă oful… noi îl scriem: NU SE POATE CU DE TOATE!
În peste 5 ani de apariţii Sport Revolution, aceasta s-a vrut o revistă a sportului universal, în special a sporturilor uitate într-un con de umbră, a sportivilor şi antrenorilor deopotrivă.
De la oină la schi alpin, de la şah la dans sportiv, revista a încercat să acopere arii diverse ale sportului românesc, fiind numită pe merit „Revista Sportului Românesc“.
Astfel, sportul, în conceptul său cel mai curat, a fost promovat şi ajutat, fie el sport olimpic sau neolimpic. Fără să aştepte decoraţii sau onoruri din partea celor ajutaţi, redacţia şi-a continuat minuţios munca, sperând la un sport românesc mai bun, autentic şi care să servească cu adevărat intereselor acestei ţări. O muncă de Sisif, am putea constata cu tristeţe. Foarte puţini au fost cei care la rândul lor au rămas alături de Sport Revolution, pentru ca împreună să creştem şi să fortificăm acest palier important al oricărei naţiuni: Sportul!
Vom saluta eforturile făcute de cei din lumea sportului de atletică grea care la bine, dar mai ales la greu, au fost alături necondiţionat, crezând în principiile acestui proiect şi ale oamenilor din spatele lui.
Îi veţi regăsi în această formulă inedită a Sport Revolution, numită Fighting Series.
Vom pune accent cu precădere pe sporturile de luptă şi arte marţiale deoarece acest segment, neluat în calcul de către cei angajaţi să o facă, a ajuns în fruntea piramidei sportului românesc, reprezentând cu succes România la nivel global. Deşi majoritatea nu sunt sporturi olimpice, aceasta nu desemnează un mai mic efort al celor angrenaţi în desfăşurarea lor. Mai mult, putem observa uşor că eforturile lor sunt considerabil mai intense, având în vedere sprijinul superficial pe care îl au din partea statului, alături de prejudecăţile dobândite în mod eronat. Este evident faptul că Artele Marţiale aduc în săli numeroşi copii şi adolescenţi, această formă de mişcare fiind un fenomen aproape nelipsit din viaţa oricărui om.
Problema transformării unei forme de mişcare într-un sport constă în lipsa viziunii şi a performării într-un cadru sigur şi asigurat. Totuşi, chiar şi în astfel de condiţii, aceste sporturi concurează şi adesea depăşesc prin performanţă sporturile olimpice, care se bucură de toate avantajele posibile.
În această nouă apariţie Sport Revolution vom sprijini şi confirma sporturile neolimpice, dar şi pe cele olimpice din cadrul aceluiaşi segment de activitate – lupta –, precum şi alte sporturi din segmentul atletică grea.
Sport Revolution – Fighting series este o mărturie a luptei pe care această revistă o duce pentru a fi în continuare Revista Sportului Românesc, însă a unui sport merituos, cu o atitudine de fair-play permanent şi nu îngenuncheat în faţa unui sistem defectuos şi corupt.
Revoluţia sportului românesc continuă şi îşi extinde aria de promovare şi comunicare şi în afara graniţelor ţării.
Sport Revolution – Fighting Series susţine sportul românesc adevărat şi sprijină iniţiativele tuturor celor ce doresc să facă din România o naţiune de oameni puternici şi luptători!