Se spune că destinul conduce jumătate din viaţa unui om, iar caracterul cealaltă jumătate. Dacă unii dintre noi îşi iau viaţa în propriile mâini după majorat, o dată cu plecarea la facultate, sau chiar mai târziu, alţii pornesc pe calea lor încă din copilărie. Aleg un drum plin de sacrificii uneori, dar iubit şi apreciat de către ei. Aleg să plece de acasă, din cuibul clădit de către părinţi şi să se descurce singuri. Aleg să muncească, să se antreneze zilnic, să facă performanţă şi să câştige medalii. Acest lucru îl fac sportivii, cei care vor să se dedice unui sport o viaţă întreagă, cei care pornesc pe drumul gloriei de mici copii şi nu se opresc până nu îşi duc la îndeplinire ţelul.
Florin Cristian Purcea este legitimat la atletism în cadrul Clubului Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe din anul 2007, timp în care a câştigat cinci titluri naţionale. Practică acest sport de la vârsta de 13 ani şi este mulţumit de evoluţia lui, după cum ne-a mărturisit: „Pentru mine, sportul este terapie, este psihologul meu, este vacanţa în care reuşesc relaxarea totală. La CSM Sfântu Gheorghe mă simt foarte bine, am o relaţie bună cu toată lumea, începând de la colegi, doamna antrenor Katalin Révész, cât şi cei din conducerea clubului. Sunt mulţumit cu ceea ce am făcut până acum în atletism, sper ca pe viitor să pot face mai multe şi să obţin rezultate şi mai bune.“
Atletismul a fost şi este regele sporturilor olimpice, este sportul unde am performat mereu ca naţiune şi am avut valori incontestabile. La secţia de atletism a CSM Sfântu Gheorghe, clubul se bazează pe antrenoarea Katalin Révész, cu o vechime de peste două decenii în atletism (26 de ani), care colaborează cu CSS-CSM Sfântu Gheorghe din anul 2004. De-a lungul timpului, atleţii clubului au participat în competiţii naţionale şi internaţionale şi au obţinut rezultate care îi propulsează în primii sportivi ai ţării. În primăvara aceastui an, s-au desfăşurat Campionatele Naţionale de Ştafetă, unde băieţii – Florin Cristian Purcea, Cosmin Trofin, Bogdan Cernescu, Iulian Ganciu au obţinut medalia de argint în proba de 4×800 m – 7.39.23. La Campionatele Naţionale ale României etapa I, Florin Purcea a obţinut locul III seniori la 400 m cu timpul de 48,20. La începutul lunii iunie s-au organizat Campionatele Internaţionale de Atletism ale României, competiţie la care Purcea a obţinut aurul la proba de 400 m – 47.80, iar colegul său, Iulian Ganciu, a obţinut aceeaşi medalie la proba 800 m – 1.51.00.
În prezent, atletul covăsnean se pregăteşte pentru Campionatele Naţionale ale României, urmând să îşi îndrepte atenţia către Balcaniadă şi Campionatul European. Dorinţa fiecărui sportiv de performanţă este să ajungă la Jocurile Olimpice şi să câştige o medalie. Un sportiv dedicat, serios şi muncitor, precum Florin Cristian Purcea, care îl are ca idol pe Michael Johnson, cel mai bun sprinter al lumii, cu siguranţă va fi mereu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. „Îmi doresc să am o participare la Olimpiadă, o să muncesc şi mai mult pentru a ajunge unde am visat. Sportul cere sacrificii şi eu am fost dispus să le fac, sunt plecat de şapte ani de acasă, de la vârsta de 15 ani. Părinţii mei m-au susţinut tot timpul, m-au lăsat să fac ceea ce vreau şi ceea ce îmi place şi le mulţumesc pe această cale“, a confirmat atletul.
Echipa Sport Revolution se bucură când încă mai găseşte sportivi implicaţi, dornici să facă performanţă şi le doreşte să atingă cele mai înalte culmi în lumea sportului.
Articol publicat în nr.53 al revistei Sport Revolution
Leave a Reply