Miercuri, 7 mai, în Parcul Tineretului, Ministerul Tineretului şi Sportului în parteneriat cu Direcţia pentru sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti, I.S.M.B. Federaţia Română de Atletism şi Asociaţia Municipală de Atletism organizează competiţia „Crosul Tineretului”. Gabriela SZABO, Ministrul Tineretului şi Sportului va da startul crosului la ora 10.30, de la intrarea în Parcul Tineretului, Bulevardul Şincai. Pe lângă energie şi condiţie fizică, participanţii la cros vor putea câştiga şi premii.
„Crosul Tineretului” se va desfăşura în Parcul Tineretului şi se adresează persoanelor iubitoare de sport. Pentru a participa la competiţie concurenţii trebuie să se înscrie la unul din punctele situate pe platoul de la intrarea în parcul Tineretului – B-dul Şincai, pe mai multe categorii de vârstă.
Ministerul Tineretului şi Sportului invită bucureştenii să participe la eveniment în număr cât mai mare pentru a încuraja sportul de masă. „Voi participa cu toată bucuria la Crosul Tineretului. Vreau să fiu alături de tineri, vreau să alergăm împreună pentru sănătate, pentru energie şi aş vrea să fie alături de noi cât mai mulţi bucureşteni. De aceea, îi invit pe toţi la „Crosul Tineretului” să alerge şi să se bucure.”, Gabriela SZABO, Ministrul Tineretului şi Sportului.
Înscrierea concurenţilor se va face în ziua evenimentului, 7 mai 2014, în zona special amenajată din Intrarea Parcul Tineretului – B-dul Şincai, între orele 8:00-10:00, la punctele special amenajate pentru fiecare categorie de participanţi. Concurenţii trebuie să fie apţi fizic pentru a alerga la „Crosul Tineretului”, pe o distanţă de aproximativ 3 kilometri.
”Crosul Tineretului” este un eveniment ce face parte din proiectul ”Zilele Tineretului”, desfăşurate între 2-9 mai 2014.
Leave a Reply