Ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, este alături de Simona Halep înainte de finala pe care românca o va juca la Roland Garros, meci programat sâmbătă, la ora 16.00, în direct pe Eurosport. Ministrul MTS o încurajează pe jucătoarea noastă şi îi urează mult succes în duelul cu puternica jucătoare din Rusia, Maria Şarapova. Iată mai jos mesajul integral de susţinere al lui Szabo pentru Halep:
„Dragă Simona,
Mă uitam zilele acestea la energia debordantă pe care o aveai pe teren, la determinarea şi tenacitatea care nu ţi-au părăsit jocul nicio secundă şi la concentrarea pe care ai avut-o în faţa unor asemenea adversare. Sportul de performanţă cere sacrificii enorme pe care numai cei care vor să cucerească gloria mapamondului le pot înţelege şi suporta. Anii de muncă îşi cer astăzi dreptul şi te poziţionează printre campioanele lumii, dar mai ales printre modelele generaţiei de astăzi şi a celor care vor urma.
Vreau să şii că îţi sunt alături cu toată inima, o Românie întreagă zâmbeşte zilele acestea, mai mult decât de obicei, datorită ţie. Şi mai vreau să ştii un lucru: ai scris istorie, iar noi ţi-am făcut statuie – una construită din respect, admiraţie, apreciere şi multă dragoste. Pentru un profesionist, acestea din urmă cântăresc mai mult decât faima şi gloria dobândite.
Simona, în meciul care te aşteaptă îţi trimitem cele mai bune gânduri, îţi dorim concentrare fără cusur şi vreau să ai în minte un singur gând atunci când eşti pe teren: lupţi pentru tine, lupţi pentru că îţi place tenisul şi pentru că meriţi victoria! Pentru noi ai demonstrat oricum că eşti o învingătoare!
Mult succes, campioano! Te îmbrăţişez cu drag!”
FOTO: wonderfulwta.blogspot.com
1 Comment
Anonimul Curajos
07/06/2014 at 1:56 pmA ratat ocazia sa taca! Mai mult ca niciodata, ACUM nu trebuie pusa presiune pe ea. Una e sa scriu eu sau altul si alta e un Ministru al tarii tale.
Dar deh, Szabo, a zis sa vb asa ca “intre campioane”.
Szabo, ai facut multi oameni fericiti si nu de putine ori, de ce vrei s ane faci nefericiti? TAci!