A doua semifinală de sâmbătă de la BRD Bucharest Open (WTA), le-a pus faţă în faţă pe cele două reprezentate ale ţării gazdă, Monica Niculescu (locul 68 WTA) şi Simona Halep, favorita numărul unu a turneului dotat cu premii în valoare de 250.000 de dolari. Partida disputată pe terenul central de la Arenele BNR a fost câştigată de Halep cu scorul de 6-2, 4-6, 6-1, după două ore de joc.
Un meci spectaculos
Compatrioţii celor două tenismene au avut o misiune grea, deoarece au trebuit să-şi împartă susţinerea între două jucătoare pe care sperau să le vadă în marea finală de la Open-ul de la Bucureşti. Meciul a început cu Simona la serviciu și tot ea este cea care a reușit să facă primul break al partidei. Româncele au avut cel mai disputat game la scorul de 3-2, pe serviciul Monicăi, acesta sfârșindu-se cu victoria lui Niculescu. Primul set a fost adjudecat de Halep, cu scorul de 6-2, deși adversara ei a folosit mult slice, ceea ce a deranjat-o vădit pe favorita numărul unu a turneului.
Al doilea set a fost deschis tot de Simona, care și-a câștigat serviciul fără probleme, ceea ce nu a fost valabil pentru Monica, deși ea este cea care a preluat conducerea în setul secund. La scorul de 5-4, Niculescu a salvat trei mingi de break și a câștigat setul cu scorul de 6-4.
Setul decisiv a fost deschis de Halep, care, deși a făcut numeroase greșeli neforțate, a reușit să-și câștige serviciul din cel de-al treilea set și să dispună de trei mingi de break pe care le și fructifică. În final, Simona și-a adjudecat setul și meciul cu scorul de 6-1.
În finală, Halep o va întâlni pe Roberta Vinci, cap de serie numărul doi, care vine după un meci câștigat ușor în fața Kristinei Kucova, cu scorul de 6-1, 6-3.
Sursa foto: www.b365.ro
Leave a Reply