Marele Confucius spunea că „Dacă îţi place ceea ce faci, niciodată nu va fi o muncă!“ Cu siguranţă că în aceste condiţii tot timpul vei simţi că rezultatele vin mai repede. Toţi sportivii sunt pasionaţi de sportul pe care îl practică şi îşi doresc să performeze în domeniul ales. În momentul în care domeniul ales presupune un concurs sportiv format din trei probe, lucrurile deja iau o altă amploare. Avem de-a face cu sportivi dedicaţi, cu un psihic puternic şi echilibraţi. Domnul Cristian Gabriel Mihălţan, antrenor coordonator în cadrul secţiei de triatlon ne-a povestit cum îşi desfăşoară activitatea sportivii secţiei şi cum pot fi îmbinate trei sporturi într-unul singur.
Cristian Mihălţan şi-a început cariera la CS Olimpia în 1982, unde a fost sportiv la ciclism până în 1986. „Ca antrenor, am venit aici în anul 1995, iar în momentul de faţă mă ocup de secţia de triatlon împreună cu colegul meu, Dumitru Stanciu. Avem peste 20 de sportivi legitimaţi pe toate categoriile de vârstă, începând de la 6 ani – copii, cadeţi – sub 15 ani; juniori 15-19 ani; după 19 ani avem seniori. Cele trei probe ale triatlonului sunt: înot, ciclism, alergare. Anul acesta s-a hotărât separarea federaţiei, până acum eram legaţi de cei de la ciclism, se numea Federaţia Română de Ciclism şi Triatlon. S-a votat despărţirea acestor ramuri, au urmat procedurile anevoioase şi reorganizarea, dar nici până în prezent nu s-au finalizat“, ne-a explicat antrenorul triatloniştilor.
Zilnic îi găsim la Olimpia pe cei doi antrenori ai secţiei, mereu implicaţi pentru a aduce rezultate cât mai bune în ograda clubului bucureştean. „Avem două antrenamente pe zi, marţi, joi şi sâmbătă avem de dimineaţă două ore în bazin, iar restul zilelor avem antrenament după-amiază, când combinăm cu alergare şi bicicletă. La triatlon se înoată numai în apă deschisă, mai rar în bazin, deoarece ar fi greu de numărat. Fiecare sportiv trebuie să îşi numere turele, dacă a greşit cu un bazin sau o tură este descalificat. Este un sport foarte greu, din punct de vedere al efortului, o probă durează două ore la băieţi, iar la fete două ore şi un sfert. De obicei, sportivii noştri provin din înot deoarece adaptarea la înot se face foarte greu, este foarte multă tehnică şi fiind prima probă se pierd timpi dacă sportivii nu iau bine startul. Dacă se pierd secunde preţioase la prima probă, este dificil să revii pe parcurs. Triatlonul, faţă de alte sporturi, adună oameni pasionaţi, mulţi îl practică ca pe un hobby, la un start se pot strânge şi 500-600 de inşi. Spre performanţă vin cei care sunt mai dotaţi şi îşi doresc să ajungă pe podium la competiţii. Noi încercăm să îi aducem cât mai aproape de timpii ceruţi, ştim cu toţii că nu se poate face sport fără muncă şi sacrificii. Împreună cu colegul meu, ne dorim să aducem rezultate foarte bune în continuare la această secţie şi să ne mândrim cu sportivii noştri la competiţii“, ne-a mărturisit Mihălţan.
„În triatlon trebuie să ai voinţă de fier şi un mental puternic”
Ce calităţi trebuie să aibă un triatlonist şi ce bază de selecţie au cei de la Olimpia, ne-a povestit în continuare antrenorul: „Ca fizic trebuie să fie foarte suplii, să aibă voinţă de fier şi un mental puternic. Deşi nu mai este aceeaşi motivaţie ca în trecut, mai există în zilele noastre copii care aleg calea sportului. Pentru selecţia sportivilor, am colaborat cu un club sportiv care ne-a mai trimis sportivi de la înot. La noi nu există limită de vârstă, încurajăm sportul, dar ca şi club, nu investim în persoane care nu doresc să facă performanţă. Ca bază de antrenament, avem bazinul de la Olimpia, probele de cronometru le facem pe stadion, iar alergarea în parcul IOR sau în jurul Arenei Naţionale. Ne ajută foarte mult faptul că s-a construit bazinul şi ne putem antrena aici. Am avut sprijin din partea clubului, am reuşit să achiziţionăm nişte biciclete mai performante şi chiar doresc să mulţumesc pe această cale conducerii. De 2-3 ani suntem cea mai bună secţie şi îmi doresc să mergem bine în continuare. Tot timpul mă sfătuiesc cu cei din conducerea CS Olimpia; am avut colaborări foarte bune şi cu federaţia.“
Rezultatele nu întârzie să apară şi CS Olimpia se poate mândri la această secţie cu titluri naţionale, participare la Balcaniadă şi sportivi dedicaţi. „Recent am avut Campionatele Naţionale de Duatlon (alergare/bicicletă/alergare) şi Balcaniada din Turcia. Sunt foarte multe competiţii în acest sport pe parcursul anului. Cei mai buni sportivi ai secţiei sunt Ştefania Ion, Andreea Bălan, Ioana Zărnoianu, Şerban Mihăilă, Mihai Baractaru. Avem ca obiectiv calificarea a doi oameni la Europene, ne dorim să îşi facă baremurile. Noi asigurăm pregătirea, avem o sportivă care locuieşte aici, este din Brăila şi clubul o susţine financiar. Şcoala este prioritară pentru noi şi îi îndrum spre ea. Stăm foarte mult de vorbă cu sportivii, suntem ca nişte părinţi pentru ei. Eu mi-am luat şi a doua specializare tocmai pentru a putea coordona grupa. M-am îndrăgostit de acest sport pentru că am văzut că la fel ca şi ciclismul este un sport foarte greu, nu oricine poate să facă triatlon de performanţă. Lucrul acesta m-a ambiţionat şi, ca antrenor, este mare lucru să vezi că poţi modela un sportiv. Pe viitor vrem să ne dezvoltăm şi mai bine, să începem colaborarea cu cei de la înot“, a adăugat antrenorul Mihălţan.
Echipa Sport Revolution admiră implicarea sportivilor care reuşesc să performeze într-un sport atât de greu, cu zeci de ore de antrenament şi ambiţie pentru a putea finaliza pe podium competiţiile. Le dorim multă baftă în continuare, iar antrenorilor multă răbdare, pentru o coordonare la fel de eficientă.