Astăzi, pe 12 noiembrie 2013, gimnasta legendară a României, Nadia Comăneci, împlineşte 52 de ani. Născută în 1961 la Oneşti, sportiva a fost prima gimnastă din lume care a obţinut 10-le absolut, dând peste cap calculatoarele care indicau notele la acea vreme. Se întâmpla în 1976, pe când avea doar 14 ani, la Jocurile Olimpice de la Montreal. Acel 10 perfect a fost repetat de alte şase ori, atât la paralelele care au consacrat-o, cât şi la bârnă.
Nadia şi-a început cariera la o vârstă fragedă, sub îndrumarea antrenorilor Duncan şi Munteanu, iar la 6 ani a fost observată de Bela Karoly şi adusă la lotul naţional. Prima participare la Campionatele Naţionale a bifat-o la 7 ani, când s-a clasat pe locul al 13-lea. Câţiva ani mai târziu, în 1975, începea să scrie istorie şi cucerea primele medalii la Campionatele Mondiale. Fără îndoială, momentul ei de glorie se consuma un an mai târziu, la Jocurile Olimpice de la Montreal, unde era cotată drept principală favorită. Dar a realizat mult mai mult decât câştigarea unor medalii. La paralele, fetiţa din Oneşti a făcut un exerciţiu perfect, care a dat peste cap calculatoarele Omega. Deşi luase un 10 perfect, sistemele au arătat nota 1.00, deoarece nu erau setate pentru note din patru cifre.
Contorizând doar titlurile internaţionale, Nadia a cucerit fix 30 de medalii. 21 dintre acestea sunt de aur (5 la Jocurile Olimpice, 2 la Campionatele Mondiale, 9 la cele Europene şi 5 la Universiadă), 7 de argint (3 la Jocurile Olimpice, 2 la Mondiale, 2 la Europene) şi 2 de bronz (una la Jocurile Olimpice, una la Europene).
S-a retras din activitatea sportivă în 1984, iar până în 1989 a fost membră a Federaţiei Române de Gimnastică şi a antrenat mai multe grupe de juniori. După aceea s-a stabilit în oraşul care i-a adus faima mondială, Montreal, iar mai apoi a făcut pasul către Statele Unite Ale Americii. În 1994, când s-a întors în ţară, era logodită cu Bart Conner, fost gimnast şi dublu medaliat olimpic la Los Angeles, în 1984. Doi ani mai târziu, cei doi se căsătoreau. În 2006 s-a născut şi fiul lor, Dylan.
În 1999, Nadia a devenit primul sportiv invitat să vorbească la Naţiunile Unite, pentru a lansa Anul 2000, Anul Internaţional al Voluntariatului. Nadia este în prezent ocupată cu gimnastica şi munca de caritate în întreaga lume. Ea şi soţul său sunt proprietarii Academiei de Gimnastica Bart Conner Gymnastics Academy, Perfect 10 Production Company şi ai câtorva magazine de echipamente sportive. În decembrie 2003, i s-a publicat prima sa carte, “Scrisori către o tânără gimnastă” (în engleză: Letters To A Young Gymnast). Nadia a creat o clinică de caritate în Bucureşti pentru a ajuta copiii orfani din România.
Numită în 1975 de către agenţia de ştiri Associated Press “atleta anului în România”, Nadia a primit în 1976 şi distincţia de “personalitatea sportivă a anului”, acordată de BBC sportivilor din afara graniţelor Marii Britanii. De asemenea, Nadia a fost premiată cu Ordinul Olimpic. Mai mult decât atât, în iunie 2011, CSM Oneşti a inaugurat sala polivalentă care-i poartă numele.
Echipa Sport Revolution îi urează un sincer “la mulţi ani” celei mai mari sportive a secolului XX!
FOTO: evz.ro
Leave a Reply