Reprezentantele României în reuniunea de seară a semifinalelor Campionatelor Europene de box feminin, Simona Sitar (64 kg) și Luminița Turcin (+81 kg) au rămas doar cu medaliile de bronz.
Deși își fixase ca principal obiectiv medalia de aur, Luminița, fostă campioană europeană, a pierdut la puncte în fața italiencei Flavia Severin. Cealaltă româncă, Simona Sitar, a fost învinsă prin K.O. tehnic de englezoaica Natasha Jonas.
La momentul de față, România are adjudecate cinci medalii, în condițiile în care obiectivul fixat de coordonatorul lotului, Adrian Lăcătuș, era cucerirea a trei medalii, câte una din fiecare metal. Cristiana Stancu, Luminița Turcin și Simona Sitar au cucerit bronzul, în timp ce Steluța Duță și Florina Radu vor lupta mâine pentru medaliile de aur.
FOTO: Alexandra Carpen