În cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la sediul Ministerului Tineretului și Sportului, ministrul Nicolae Bănicioiu a declarat că în scurt timp problema patinoarului “Mihai Flamaropol” va fi rezolvată odată cu construcția unei arene moderne, administrată de Primăria Generală a Capitalei. “Vom rezolva problema de la patinoarul Flamaropol, care se află într-o situaţie deplorabilă. A fost una dintre problemele de suflet cu care ne-am confruntat. N-a fost finanţat, nu s-au găsit alte surse, iar patinoarul a ajuns în situaţia în care nu se mai putea practica sport. Am transferat acest patinoar şi terenul aferent către Consiliul General al Municipiului București. Se efectuează un studiu pentru construcţia unui nou patinoar. Termenul de finalizare este undeva la sfârşitul lui 2015, când vom avea un nou patinoar în Bucureşti”, a spus Bănicioiu.
Ministrul Tineretului și Sportului a mai precizat că împreună cu Ministerul Dezvoltării vor fi începe din 2014 lucrări de reabilitare a complexurilor sportive din România: “Împreună cu Ministerul Dezvoltării am reuşit să promovăm o Hotărâre de Guvern privind programul de reabilitare a complexelor sportive naţionale pentru a îmbunătăţi structura sportivă de performanţă. Ministerul Dezvoltării va pune în practică acest program din 2014”, a mai comentat Bănicioiu.
FOTO: Sport Revolution
Leave a Reply