Ediţia 2013-2014 a Campionatul Național de Fotbal Feminin din România şi-a desemnat cea mai bună echipă, după 14 etape din prima fază şi şase etape din play-off. Astfel, clujencele de la Olimpia Universitatea Tehnică şi-au adjudecat titlul încă o dată, pentru a patra oară, consecutiv. Campioanele, antrenate de Mirel Albon, au terminat competiţia neînvinse.
Clasamentul final:
1. OLIMPIA UNIVERSITATEA TEHNICĂ CLUJ
2. ASA 2013 TG. MUREȘ
3. C.S. REAL CRAIOVA
Urmează un meci foarte important pentru fotbalul feminin românesc: partida din finala Cupei României, care va aduce faţă în faţă echipele Olimpia Universitatea Tehnică Cluj și ASA 2013 Tg. Mureș, miercuri (11 iunie), la ora 17:00, pe iarba stadionului “Areni” din Suceava.
Sistemul competiţional de joc în sezonul 2013-2014 al Superligii Naţionale de Fotbal Feminin şi al Ligii 1 de Fotbal Feminin a fost împărţit în sistemul campionat şi play-off / play-out. Astfel, au promovat în Superligă echipele Heniu Prundu Bargăului, din Bistrița și Universitatea Alexandria, din Teleorman, şi au retrogradat în Liga 1 formaţiile Navobi Iași și Independența Baia Mare.
În sezonul 2014-2015, Superliga Naţională de Fotbal Feminin va avea opt echipe participante, conform informaţiilor de pe site-ul Federaţiei Române de Fotbal.
sursa foto: “sptfm.ro“
Leave a Reply