În ultimele trei decenii, oricine vorbeşte despre lupte în România este obligat să se refere la secţia de specialitate a Clubului Sportiv Rapid Bucureşti. Este vorba, bineînţeles, nu despre orice fel de lupte, ci de ramura sportivă „lupte libere“. De cel puţin douăzeci de ani, gruparea din Giuleşti nu are rival la nivel de seniori.
Peformanţa a devenit aici o stare de normalitate, o formă a cotidianului. Totul a început odată cu sosirea în postul de antrenor a maestrului Cornel Joe Zaharia, iniţial ca voluntar şi apoi, din 1986, ca antrenor coordonator. Coordonator e un fel de a spune, fiindcă, de fapt, maestrul Zaharia se ocupă singur de pregătirea campionilor, adică este propriul său coordonator, ca să parafrazăm celebra expresie propriul său şef. Ca de multe ori în asemenea cazuri, şi maestrul Joe Zaharia a fost, iniţial, sportivul clubului Rapid şi a rămas ulterior antrenor, fiind, practic, de o viaţă, de la cincisprezece ani până la cei 62, câţi are acum, un devotat slujitor al culorilor alb – vişinii.
Dimensiunile şi importanţa muncii unui antrenor se măsoară din perspectiva elevilor săi şi rezultatelor acestora, aşa că vom face cunoştinţă cu cei mai buni dintre aceştia.
Nicolae Ghiţă este un colecţionar de medalii şi recorduri la categoria 84 kg. În 1989 a obţinut locul doi la Campionatele Mondiale de tineret, în 1997 a fost medaliat tot cu argint la Campionatele Europene de seniori. În ultimele două decenii a participat la patru ediţii consecutive ale Jocurilor Olimpice şi a rămas neînvins 18 ani la Campionatele Naţionale, ceea ce reprezintă un record.
De altfel, şi maestrul Cornel Joe Zaharia deţine un record greu de egalat: a avut participări la cinci ediţii consecutive ale Jocurilor Olimpice cu copii, elevi crescuţi la secţia pe care o conduce şi cu clasări în primele zece locuri de fiecare dată!
Odată cu retragerea din activitatea de înaltă performanţă a lui Nicolae Ghiţă, în anul 2006, tot la categoria 84 kg s-a afirmat Gheorghiţă Ştefan, care a devenit, în acelaşi an, vice-campion european de juniori. În 2008 atinge locul al cincilea la Jocurile Olimpice, devenind astfel cel mai tânăr participant care s-a clasat în primii şase la lupte libere din istoria Jocurilor în perioada modernă.
Între 2010 şi 2012, Gheorghiţă Ştefan a fost de trei ori consecutiv medaliat cu bronz la Europenele de seniori, pentru ca în 2013, la Jocurile Mondiale Universitare, să obţină, în sfârşit, aurul, aducând singurul loc 1 al delegaţiilor României la acea competiţie.
Probabil că nu vom afla niciodată cum ar fi arătat cariera lui Gheorghiţă Ştefan dacă nu s-ar fi întâmplat cumplitul eveniment din 2011, atunci a ratat participarea la Jocurile Olimpice din cauza accidentării survenite în ultimele douăzeci de secunde ale meciului cu luptătorul coreean, acesta, după partidă, a venit şi i-a sărutat mâna sportivului rapidist când a înteles că va merge în locul acestuia la Olimpiadă din cauza accidentării respective. După refacere, în 2013, în afară de aurul câştigat la Mondialele Universitare, a fost selecţionat în echipa lumii, care a luptat demonstrativ cu selecţionata Federaţiei Ruse.
Ca şi Nicolae Ghiţă, Gheorghiţă Ştefan a rămas neînvins pe plan intern, de la debut până în prezent, fiind campion naţional pe toată durata activităţii. O coincidenţă interesantă: ambii super-performeri sunt din localitatea Tărtăşeşti, judeţul Dâmboviţa.
Poate că pare greu de crezut, dar una din cele mai frumoase prezenţe feminine din sportul românesc vine din ramura lupte libere. Beatrice Oancea concurează la categoria 63 kg şi are deja un palmares de invidiat la cei numai 23 de ani ai săi. Este multiplă campioană naţională la junioare şi, de ceva timp, la senioare, are clasări pe podiumurile mai multor turnee internaţionale, locul 1 la Jocurile Mondiale ale Francofoniei şi locul trei la Campionatele Europene de Cadeţi în 2008.
Pe urmele maestrului Zaharia calcă şi fiul său, Radu Alexandru, care concurează la categoria 120 kg şi, până la cei 22 câţi are acum, are în palmares locul al doilea la Campionatele Internaţionale de seniori în 2012 şi 2013, locul doi la Turneul Internaţional de la Mangalia şi locul I în cel de la Iaşi, ambele în 2014.
Venit de la Steaua la CS Rapid, Gabriel Moajer concurează la categoria 70 kg, are 21 de ani şi a obţinut locul al treilea la Campionatul Naţional de Seniori, în urma pregătirii cu prof. Joe Zaharia, după ce, anterior competiţiei, nu i se dădea nicio şansă la performanţă.
Bineînţeles că lotulul Rapidului cuprinde şi alte speranţe, care luptă pentru afirmare şi ale căror rezultate sunt aşteptate să apară, pentru a putea fi considerate nişte valori. Maestrul Zaharia lucrează cu elevii săi la centrul de pregătire al Liceului Sportiv Mircea Eliade. Ca planuri pentru perioada următoare se evidenţiază dorinţa de a obţine clasări cât mai bune, pe podium, la Mondialele de seniori din septembrie, din Uzbekistan, şi, bineînţeles, calificarea la Olimpiadă pentru Gheorghiţă Ştefan şi pentru Beatrice Oancea.
Pentru îndeplinirea acestor obiective are sprijinul federaţiei de specialitate, al cărei secretar general, Alin Grigore, este tot un elev al său şi, bineînţeles, suportul conducerii CS Rapid, al Preşedintei Vali Ionescu Caciureac, care se implică în asigurarea condiţiilor de pregătire, a materialelor, echipamentelor şi a unei stabilităţi financiare a secţiei.
Un alt elev celebru al mestrului Zaharia, care nu a uitat de unde a plecat, după ce s-a format la Rapid, este Cristian Poteraş, actualmente arbitru internaţional şi membru în comisia de marketing a Federaţiei Inernaţionale de Lupte (FILA).
Acesta ne-a declarat că meritul lui Cornel Joe Zaharia este acela de a fi creat un foarte serios laborator pentru performanţă la secţia pe care o coordonează de trei decenii şi că şi-ar dori ca forurile tutelare ale CS Rapid, în primul rând Ministerul Transporturilor, dar şi alte instituţii, să se implice mai serios în susţinerea sportului şi factorii de decizie în domeniu să înţeleagă necesitatea de lucra cu profesionişi în marketing pentru a atinge performanţe şi în materie de promovare.
Articol publicat în nr. 51 al revistei Sport Revolution
Leave a Reply