Marţi, 12 august, de la ora 21:45, este programat să înceapă meciul de fotbal care le va aduce faţă în faţă pe câştigătoarea Ligii Campionilor, Real Madrid, şi echipa care a cucerit trofeul Europa League, FC Sevilla. Cele două formaţii, adversare şi în competiţiile interne, vor disputa partida pe stadionul Cardiff City, din capitala Ţării Galilor.
Real Madrid este favorită clară. “Galacticii”, deşi aveau numai nume grele în echipă, şi-au întărit lotul, prin venirea golgheterului Campionatului Mondial, columbianul James Rodriguez, şi a omului de bază din naţionala Germaniei, campionul mondial Toni Kross.
Conform site-ului german transfermarkt.com, fotbaliştii madrileni au o cotă totală de piaţă de 725 de milioane de euro, de şase ori mai mare decât cea a jucătorilor Sevillei, care valorează 122 de milioane de euro.
O brigadă din Anglia, la centru avându-l pe Mark Clattenburg, va arbitra partida, a cărei câştigătoare va câştiga suma de 3 milioane de euro.
Ambele echipe au câştigat câte o dată trofeul: Real, în anul 2002, andaluzii, în 2006. De asemenea, trupa de pe Santiago Bernabeu a mai fost finalistă de două ori, în 1998 şi 2000, iar adversara sa, în anul 2007.
sursa foto: s4c.co.uk