Start la sport si distractie pe doua roti! Riders Club deschide sezonul competitional 2015 prin lansarea calendarului oficial de maratoane mountain bike pe care le organizeaza. Au fost pregatite noi curse si au fost redesenate traseele competitiilor astfel incat sa fie cat mai atractive pentru rideri si sa ofere aventuri palpitante in aer liber.
Calendarul pentru 2015 al Riders Club se lanseaza cu trei maratoane MTB: Urban Trail XCC, Ziua B si Beach Race XCO.
Urban TrailXCC este o competitie inedita, de tip Cross Country Short Circuit, cu un traseu menit sa puna la incercare ceva mai serios abilitatile tehnice ale concurentilor si pofta de distractie pe doua roti. Urban Trail XCCva avea loc pe 15 martie si cheama la start ciclistii practicanti de MTB intr-o locatie urbana aparte, cu acces rapid, respectiv in complexul Romexpo din Capitala. Evenimentul de ciclism reprezinta punctul de atractie al Expo Sport si Agrement, care are loc pentru prima data in cadrulTargului de Turism al Romaniei, editia de primavara.
Pe 18 aprilie, ciclistii amatori sunt invitati sa calce pedalele in forta si sa isi ia portia de distractie in stil MTB cu… Ziua B! Cea de a doua editie a evenimentului deschide practic seria de maratoane clasice MTB, marca Riders Club. Competitia ia startul intr-o zona deosebit de atractiva, in imediata vecinatate a Parcului Phoenix Aventura, de pe malul lacului Cernica, si se va desfasura pe un traseu foarte pitoresc, regandit pentru aceasta editie. Zona de start include omultime de facilitati – parcare, restaurante, parc de distractie, locuri de joaca pentru copii, piscina – care ridica standardul competitiei la unnivel superior. Astfel, fie ca alegeti traseul mai usor de 17 kilometri, destinat incepatorilor, sau cel Standard de 41 de kilometri, veti avea parte de o super cursa de la inceput pana la final. Daca microbul ciclismului l-ati transmis si copiilor, atunci trebuie neaparat sa va bucurati de aceasta aventura impreuna cu ei la cursa pentru familie.In padurea Cernica – Pantelimon si vecinatatile sale veti descoperi privelisti frumoase si veti avea ocazia sa pedalati pe carari parca special lasate de natura sa faca deliciul oricarui pasionat de o experienta unica pe doua roti.
Aventura continua la malul Marii Negre.Maratonul de pe plaja revine la a doua editie cu eticheta de Beach Race XCO. Competitia va avea loc in 25 aprilie pe plaja Corbu, din judetulConstanta. Cursa se doreste spectaculoasa si super distractiva pe un traseu ce se desfasoara pe plaja si coasta de acces pe faleza. Interesant este si faptul ca Beach Race XCO este singurul Cross Country Olimpic din Europa care are loc pe o plaja si este inclus in calendarul Uniunii Cicliste Internationale (UCI). Asadar, ciclistii legitimati care vor lua parte la aceasta competitie vor acumula puncte UCI pentru Olimpiada RIO 2016. Amatorii vor avea ocazia sa se bucure de o cursa provocatoare pe nisip si sa se relaxeze apoi pe plaja salbatica si frumoasa de la Corbu.Inscrierile la toate cele trei maratoane sunt deschise online pe: www.ridersclub.ro, website care poate fi accesat si in limba engleza.
foto: ridersclub.ro