Naționala de baschet feminin a României s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de baschet 3X3 de la Moscova, după ce a învins Spania cu scorul de 16-12 în optimi. Aceeași performanță a fost reușită și de băieți, care au învins în optimi Noua Zeelandă, scor 19-16 și au obținut deopotrivă calificarea între cele mai bune opt echipe ale lumii. Graţie acestui rezultat, băieţii şi-au depăşit performanţa realizată la ediţia din 2012, la Atena, când au fost eliminaţi în optimi. În următoarea partidă, România va întâlni Serbia, care este campioană mondială en-titre.
FOTO: Sport Revolution