România va întâlni echipa Israelului în Grupa I a Zonei Euro/Africane a Cupei Davis, potrivit tragerii la sorţi care a avut loc, joi, la Dubai, informează Mediafax.
În perioada 6-8 martie 2015 vor avea loc meciurile primul tur din Grupei I a Zonei Euro/Africane, România urmând să fie gazda întâlnirii cu Israel. În cazul în care va trece de Israel, ţara noastră va întâlni în perioada 17-19 iunie 2015 învingătoarea întâlnirii dintre Slovacia şi Slovenia, pentru un loc în play-off-ul pentru Grupa Mondială.
La sfârşitul săptămânii trecute, România a învins Suedia, scor general, 3-1, partidă în urma căreia a obţinut dreptul de a juca în Grupa I. Israelul însă, a ajuns în Grupa I după ce a pierdut, tot la sfârşitul săptămânii trecute, întâlnirea cu Argentina din play-off-ul pentru Grupa Mondială, scor 2-3.
Sursa foto: sport.ro
Leave a Reply