Dacă ne uitam în 2008 peste lotul echipei de fotbal american Dallas Cowboys, ne-ar fi atras atenția un nume familar: Păulescu. Vorbim despre Samuel Păulescu, punterul de la acea vreme al formației texane din National Football League (NFL). Deși nu a jucat decât patru ani la cel mai înalt nivel, sportivul de origine română a rămas cu o experiență de neuitat. La ora actuală, Sam, cum îi zic prietenii, locuiește în Corvallis, Oregon, împreună cu soția și fetița lui.
Samuel Păulescu s-a născut în Los Angeles, California, pe 18 aprilie 1984. Părinții lui, Nicolae și Persida, ambii de origine română, s-au întâlnit în Statele Unite în anii ’80. „S-au căsătorit și trăiesc în sudul Californiei încă de atunci. Sunt niște oameni simpli, foarte muncitori și au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a-și face viața cât mai bună aici, în America. De asemenea, mi-au oferit numeroase oportunități de a-mi îndeplini visele”, spune Sam.
Pasiunea lui Sam pentru sport s-a dezvoltat încă de la o vârstă fragedă. El a început să joace fotbal (soccer, cum îi zic americanii) cu prietenii de la biserica baptistă de care aparținea familia lui. Dar în gimnaziu a făcut cunoștiință cu un alt tip de fotbal. „Un profesor m-a văzut lovind mingea de fotbal în pauze. M-a întrebat dacă nu vreau să șutez și pentru echipa de fotbal american”. Inițial, Sam nu a luat în serios ideea, dar peste un an s-a înscris în echipă. „Astfel a început să-mi placă și fotbalul american. După aceea, am jucat în liceu, pe mai multe poziții”.
Sam și-a dat seama că are o înclinație către șuturi și degajări, astfel încât pozițiile care-l avantajau pe terenul de joc erau cele de kicker și punter. Kicker-ii sunt cei care încearcă field goal-urile (echivalentul transformărilor, la rugby), iar punter-ii se ocupă cu degajările. Cele două poziții fac parte din așa numitele echipe speciale, în care sunt incluși jucătorii responsabili cu fazele în care mingea este lovită cu piciorul (field goal, punt, kickoff).
Sam a continuat să joace fotbal american la colegiu, inițial la Fullerton, după care la Universitatea Oregon State, unde a primit bursă. Aici a jucat în prima divizie a campionatului universitar, National Collegiate Athetlic Association (NCAA), a fost numit în echipa ideală a conferinței Pac-10 și s-a remarcat drept unul din cei mai buni punteri din istoria universității. Sportivul de origine română își amintește cu plăcere de acele vremuri:
„Perioada petrecută la Oregon State a fost una grozavă. A fost incredibil să joc fotbal american în prima divizie din NCAA, dar pentru mine, colegiul a însemnat mai mult decât a da cu piciorul într-o minge. Motivul pentru care mi-a plăcut să joc acolo a fost că echipa de fotbal a fost o famlie. Antrenorul Mike Riley a fost un om de caracter și ceilalți antrenori au fost incredibili. Bruce Read a fost antrenorul meu de la echipele speciale și am învățat foarte mult de la el. Kicker-ul echipei, Alexis Serna, a fost colegul meu de cameră timp de trei ani de zile si încă este unul din cei mai buni prieteni de-ai mei.Dar cea mai bună parte a colegiului a fost faptul că am întâlnit-o pe nevasta mea, Laura”.
În 2006, după terminarea colegiului, Sam s-a înscris în draftul NFL, dar nu a fost selecționat de nicio echipă. În schimb, a jucat o scurtă perioadă de timp în liga de fotbal canadian, un campionat diferit de NFL, în care terenurile sunt mai mari și regulile puțin diferite. În Canada, punterul a îmbrăcat tricoul formației Winnipeg Blue Bombers. „Am jucat câteva meciuri și a fost o experiență plăcută pentru mine. Chiar dacă nu sunt atât de mulți ca în NFL, suporterii erau foarte pasionați și cred că fotbalul canadian va deveni din ce în ce mai popular”.
Nu a durat mult până ce șansa i-a surâs lui Sam. În 2007, sportivul de origine română a fost transferat din postura de agent liber de către Dallas Cowboys, câșigătoare de 5 ori a Super Bowl-ului. „Antrenorul meu din colegiu, Bruce Reed, a primit o poziție la Cowboys și mi-a făcut intrarea în ligă. Dacă nu era Bruce, nu cred că aș fi avut șansa să joc acolo. Îi sunt foarte recunoscător pentru această oportunitate”.
Dar Sam nu avea să joace în acel sezon pentru formația din Dallas, deoarece titularul poziției de punter era australianul Mat McBriar, selecționat în Pro Bowl-ul din 2006 (All Star Game-ul din NFL). În decembrie 2007, Sam semna un contract cu Denver Broncos, o altă echipă din NFL și debuta pe principala scenă a fotbalului american.
În octombrie 2008, Sam s-a reîntors la Dallas pentru a-l înlocui pe McBriar, accidentat la picior. În acel sezon, sportivul român a jucat 10 meciuri în NFL și a înregistrat 53 de punt-uri. Avea să fie cea mai de succes perioadă petrecută în liga nord-americană. „Dallas a fost un loc special pentru mine, pentru că totul a început de-acolo. Fotbalul american din Texas este incredibil, iar fanii sunt atât de devotați echipei lor! A fost o experiență grozavă”.
În 2009, Sam a plecat la Washington Redskins, dar a fost concediat după o singură lună. A urmat o perioadă petrecută la Tampa Bay Buccaneers și o reîntoarcere la Redskins. În perioada 2009-2011, Sam a strâns doar 9 meciuri în NFL și 44 de punt-uri. Ultimul contact cu o echipă profesionistă de fotbal american a fost în vara lui 2011, când a semnat cu San Francisco 49ers. Punterul a fost concediat după doar 8 zile.
Din 2011, Sam este agent liber, dar consideră că șansele de a reveni în NFL sunt infime. „După ce am fost concediat, am continuat să mă antrenez pentru un nou transfer, dar nu a fost să fie. Pot să zic că nu voi mai reveni în NFL, mai ales pentru că sunt doi ani de când nu am mai jucat într-un meci oficial. Cu cât ești absent mai mult, cu atât mai greu este să revii și să joci”.
Sportivul a rămas cu niște amintiri de neuitat și cu prestigiul că s-a aflat printre cei mai buni jucători de fotbal american din lume. În patru ani, Sam a jucat 20 de meciuri și a efectuat 102 punt-uri. „Fiecare zi petrecută în NFL a reprezentat un vis devenit realitate. Indiferent că eram antrenament sau într-un meci oficial, m-am bucurat de fiecare moment. Nu se compară nimic cu senzația de a merge printr-un coridor purtând o uniformă NFL într-un meci de duminică. Sunt norocos că am putut juca fotbal american în cea mai bună atmosferă din lume”.
Deși s-a născut în Statele Unite, Sam Păulescu își cunoaște originile. Spune că a fost în România o singură dată, la vârsta de 7 ani și că adoră sarmalele și micii! De asemenea, el susține că vorbește fluent limba română cu părinții săi.
De asemenea, Sam se declară un admirator al lui Zoltan Mesko, punter-ul român al lui New England Patriots. „Eu și Zoltan avem același agent și am vorbit cândva la telefon. Nu am jucat împotriva lui, dar l-am văzut în meciuri și pot spune că este un punter foarte bune. Are un fizic puternic și este foarte tehnic când vine vorba de degajări. Este grozav să vezi încă un jucător român în NFL”.
Am ținut să îl înștiințez pe Sam că fotbalul american este un fenomen care prinde contur și în România. I-am spus că avem și noi un campionat și că acest sport are un public destul de numeros. Samuel s-a arătat încântat și a ținut să le transmită un mesaj atât iubitorilor, cât și practicanților de fotbal american:
„Pe iubitorii de fotbal american din România îi sfătuiesc să își urmeze pasiunile și să facă totul cu inimă și cu dăruire. În momentul în care riști mult, îți oferi o șansă la o recompensă pe cinste. Sunt mulțumit că am avut șansa să joc fotbal american. Nu voi regreta niciodată asta! Cât despre cei care practică acest sport, nu pot să le urez decât să continuie să fie niște modele pentru cei care urmăresc și niște persoane de influență pentru generațiile care vor veni, atât pe teren, cât și în afara lui”.
FOTO: arhivă personală.
* Articol publicat în numărul 40 (iulie) al revistei Sport Revolution
Leave a Reply