Schioarea Laura Văleanu, singura româncă participantă la Jocurile Paralimpice de la Soci, a ocupat, duminică, locul 7 (din 20 de concurente) în proba de slalom uriaş (schi alpin), în cadrul competiţiei destinată sportivilor cu dizabilităţi, informează site-ul oficial al competiţiei, sochi2014.com.
Sportiva noastră a reuşit timpul de 2:54.23, la 15.39 secunde distanţă de câştigătoarea probei, Marie Bochet din Franţa. Văleanu a mai participat, tot la Soci, în proba de slalom special, ea clasându-se pe locul 5 (din 18 concurente). Aceasta a fost a doua ediţie a Jocurilor Paralimpice la care a participat sportiva de 24 de ani, după Vancouver 2010.
FOTO: sptfm.ro
Leave a Reply