În cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la sediul MTS, Simona Halep, cea mai în formă jucătoare de tenis din România a momentului, a primit din partea ministrului Nicolae Bănicioiu titlul de maestru emerit al sportului pentru rezultatele foarte bune obţine în ultimul timp, precum şi Trofeul Naţional pentru Sport. La conferinţă au mai participat Carmen Tocală, secretar general MTS şi George Cosac, preşedintele Federaţiei Române de Tenis.
“Sunt impresionată de acest titlu. A fi maestru emerit al sportului este, probabil, cea mai mare realizare din viaţa unui sportiv. Mă bucur că sunt româncă, voi rămâne întotdeauna aici şi îmi voi reprezenta ţara cu mare drag, tot timpul“, a declarat Simona.
În clasamentul WTA care va fi dat publicităţii luni, 24 februarie, Simona Halep va ocupa locul al 7-lea. În 1979, Virginia Ruzici a ocupat locul 8 mondial, iar în 1997, Irina Spîrlea atingea şi ea poziţia a şaptea. “Recordul doamnei Spârlea îl voi egala luni, de când voi fi pe locul 7 WTA”, a precizat Simona. “Performanţa Virginiei Ruzici nu am egalat-o încă. Trebuie să câştig un turneu de Grand Slam (n.r. – Ruzici s-a impus la Roland Garros în 1978)“.
Vorbind despre cele patru turnee de Grand Slam, Simona a declarat că şi-ar dori să se impună pe zgura de la Roland Garros. A făcut-o în 2008, în competiţia destinată junioarelor.
Jucătoarea de tenis i-a asigurat pe fani că accidentarea care i-a cauzat abandonul prematur de la Dubai nu este una gravă: “Sunt în regulă cu tendonul. Fac tratamente zilnic, deci îmi voi reveni. Este doar o inflamaţie uşoară. Voi juca cu siguranţă la Indian Wells“
Simona a discutat şi despre sprijinul primit în tenis de-a lungul carierei: “Tenisul este un sport individual. Familia te susţine cât poate de mult şi îţi este alături întodeauna Există şi oameni care te ajută, sau sponsori. De la 14 ani, de când am venit în Bucureşti, am avut tot sprijinul din partea federaţiei“.
La ora actuală, Simona se antrenează alături de Wim Fisette, cel care a pregătit-o în trecut pe Kim Clijsters. “Eu sper să facem rezultate bune împreună. Momentan avem doar două săptămâni, nu ne cunoaştem încă foarte bine, dar m-a ajutat la Doha. Este pozitiv şi mă ajută să am mai multă încredere în mine pe teren“, a spus sportiva despre tehnicianul belgian.
Românca a înregistrat multe rezultate importante în ultima perioadă, dar singurele trei sportive din top 10 WTA care nu au pierdut în faţa ei sunt Serena Williams, Maria Sharapova şi Viktoria Azarenka. “Mai uşor ar fi să joc împotriva lui Sharapova sau a Azarenkăi. Pe Serena nu cred că o pot învinge încă“, a declarat Simona.
Pentru româncă urmează o primăvară plină, iar următoarea competiţie majoră se anunţă la începutul lui martie: Indian Wells.
FOTO: Sport Revolution
1 Comment
Anonimul Curajos
22/02/2014 at 2:37 amSi cand ajunge nr 1 WTA, ce-i mai dati? ce-o mai faceti? Imi place Simona dar titlul de Maestru Emerit al Sportului este si prea devreme acordat si prea mult in raport cu nivelul profesional atins sau cu activitatea de pana acuma.
De dragul de a se lipi de imaginea foarte buna a Simonei fotoministrul face acest gest, Tocala aplauda frenetic ca o gaina iar cei de la Federatie ii soptesc in ureche tinerei fete ca “ei” sunt cei care au insistat si s-au zbatut si mama-mama ce s-au mai luptat ca sa-i obtina aceasta titulatura. Si Simona a cazut in capcana. Au reusit s-o manjeasca de mica.
Cacatii astia, orice ating transforma in putreziciune. De acum inainte sa ne asteptam la un traseu descendent al Simonei, cel putin un timp activitatea ei va fi compromisa de aceste jeguri umane, acesti monstri libidinosi din conducerea MTS-ului.
O sa vedeti!