Tragerea la sorți a meciurilor din turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor și Europa League, efectuată vineri la sediul UEFA de la Nyon-Franța, a stabilit adversari în general acceptabili pentru echipele românești.
Prima excepție o reprezintă formația franceză St. Etienne, a cincea clasată în ediția trecută a Ligue 1, cu 10 titluri de campioană în palmares și o finală de Cupa Campionilor pierdută în 1976, 0-1 cu Bayern Munchen. St. Etienne va juca împotriva vicecampioanei ASA Tg. Mureș, primul meci urmând să aibă loc în țara noastră. Dacă va trece de Trencin și pe Arena Națională, Steaua va evolua împotriva campioanei Serbiei, Partizan Belgrad, cotată ca favorită în dubla cu Dila Gori din Georgia. Și formația antrenată de Marius Lăcătuș va susține primul joc pe teren propriu.
Dacă o va elimina pe Inverness din Scoția, Astra Giurgiu va întâlni în Europa League pe câștigătoarea dintre West Ham United, Anglia și FC Birkirkares, Malta. Un posibil duel care poate fi considerat dificil cu echipa engleză, prima partidă fiind programată în deplasare.
în fine, pe FC Botoșani, înscrisă în aceeași competiție, o așteaptă o partidă accesibilă cu învingătoarea meciului Mladost Podgorica, Muntenegru-FK Kukesi, Albania. și echipa lui Leo Grozavu va juca primul meci în deplasare.
Cele două duble manșe se vor desfășura pe 28/29 iulie și 4/5 august în Liga Campionilor și 30 iulie, 6 august în Europa League. Învingătoarele vor mai avea de trecut un singur hop, play-off-ul, pentru a ajunge în grupele competițiilor menționate.
Foto: http://sport.hotnews.ro
Leave a Reply