Ambele finale ale EuroBasket2015 masculin au revenit lejer favoritelor Franța și Spania în disputele cu Serbia, respectiv Lituania, desfășurate în prezența a 27.372 de spectatori veniți pe arena “Pierre Mauroy” din Franța. Toate cele patru echipe au obținut calificarea directă la Jocurile Olimpice de anul viitor, împreună cu ocupantele locurilor 5 și 6, Grecia și Italia.
Franța, campioana en-titre, a luat acum doar medalia de bronz, după 81-68 (37-32) cu Serbia, cele mai multe puncte fiind opera lui De Colo, 20, de la francezi și Bogdanovic, 14, de la sârbi. Spania a intrat în posesia celui de-al treilea titlu, în urma victoriei cu 80-63 (42-33) în fața Lituaniei, care avea în palmares două medalii de aur continentale. Diferența cea mai mare, 60-42, s-a înregistrat în minutul 42. Un meci în care Pau Gasol, autor a 25 de puncte, a fost din nou vioara întâi a ibericilor. Secondat de galacticii Realului, Lllull, 12 și Fernandez, 11. De la baltici s-au remarcat Kalmetis și Seibutis, cu câte 13 puncte fiecare.
Pentru locurile 5 și 6 Grecia a întrecut Letonia cu 97-90 (37-44), iar Italia s-a impus în fața Cehiei cu 85-70 (42-37), învingătoarele urmând să evolueze la Jocurile Olimpice de la Rio, alături de echipele care și-au disputat medaliile continentale.
Foto: http://www.eurobasket2015.org
Leave a Reply