Marţi, 15 aprilie, la sala “Horia Demian” din Cluj Napoca a avut loc cea de-a XIII-a ediţie a All Star Game-ului baschetului românesc. Evenimentul principal le-a opus pe selecţionatele echipelor Nordului, respectiv Sudului, dar spectacolul a fost întregit de meciul tinerelor speranţe ale baschetului autohton, de o demonstraţie de baschet în fotolii rulante şi de concursurile de slam dunk-uri şi aruncări de la trei puncte. Cei 2500 de spectatori s-au destins şi cu momente asigurate de Dumitru Fărcaş şi Florin Piersic, precum şi cu un mini-concert marca Smiley.
Echipa Nordului a început cu Alexandar Mladenovic (BC Mureş), Devon Austin (Sibiu), Titus Nicoară (CSM Oradea), Darius Hargrove (U Cluj) şi William Franklin (CSM Oradea), în timp ce primul “5” al Sudului a fost format din Filip Adamovici (Asesoft), Travis Bureau (U Craiova), Louis Darby (Rovinari), Ousmane Barro (BCM U Piteşti) şi Alhaji Mohammed (Asesoft). Întreaga componenţă a loturilor poate fi găsită aici.
Sudul s-a menţinut la cârma partidei la finalul fiecărui sfert. Astfel, după primele 10 minute, selecţionata antrenată de Vladimir Arnautovic şi Hristu Şapera a condus cu 32-27, la jumătatea meciului, cu 70-62, la final de sfert trei, cu 105-95, iar la sfârşitul meciului, cu 135-124. MVP-ul meciului a fost desemnat starul Energiei Rovinari, Louis Darby Jr.. Americanul a marcat 28 de puncte şi a dat 9 pase decisive. În topul marcatorilor s-a clasat şi colegul său din echipa Sudului, Travis Bureau, cu 27 de puncte. Cătălin Baciu (U Cluj), din reprezentativa Nordului, a bifat 25 de puncte.
La concursul de slam dunk-uri s-a impus Joshua Sparks, de la U Mobitelco Cluj, iar Devon Austin, de la Atlassib, a câştigat concursul de aruncări de trei puncte.
All Star Game-ul baschetului românesc a marcat pauza dintre sezonul regulat şi play-off-urile Ligii Naţionale de Baschet Masculin. Play-off-urile vor debuta pe 26 aprilie.
FOTO: stiridesport.ro
Leave a Reply