România va avea un reprezentant în cursa de ciclism a Jocurilor Olimpice, proba masculină de șosea fond, pentru a doua oară consecutiv în istoria recentă. Uniunea Ciclistă Internațională a anunțat locurile obținute în urma algoritmului aplicat, iar țara noastră are repartizat un loc în proba menționată, care se va desfășura în data de 6 august 2016.
Locul a fost obținut ca urmare a clasării a doi sportivi, Serghei Țvetcov (foto) și Eduard Grosu, în primele 200 de poziții ale clasamentului individual UCI Europe Tour. Dintre cei doi, Țvetcov se află cel mai bine clasat, pe locul 119, în timp ce Grosu ocupă poziția 147.
Cursa de șosea masculină va măsura 256,4 kilometri și va face mai multe ture ale circuitului care se întinde între litoralul de lângă Rio de Janeiro, având plecarea și sosirea la Copacabana și trecând prin Ipanema, São Conrado, Barra da Tijuca, Grumari și Vista Chinesa. Astfel, România va avea din nou un reprezentant în cursa de fond a Jocurilor Olimpice, cea mai recentă participare anterioară aparținându-i lui Andrei Nechita, care a concurat la Londra, în 2012.
Sursa foto: www.
Leave a Reply