Ediția cu numărul șapte a Turneului internațional de șah feminin al României “Memorial Maria Albuleț”, organizat sub egida Federației Române de Șah, se va desfășura între 3 și 12 septembrie, în incinta Casei Memoriale “Petre Ștefănescu-Goangă” din Brăila.
La concurs va participa marea maestră Luminița Cosma, câștigătoarea edițiilor 2011 și 2012, dar și Camelia Ciobanu, Irina Bulmaga, Mihaela Sandu, Irina Ionescu și Gelip Ioana. Tabloul competițional este completat de patru sportive de peste hotare, dintre care fiica Mariei Albuleț, Marina Makropoulou, căreia i se vor alătura cehoaicele Tereza și Karolina Olsarova și maestra FIDE din Georgia, Nato Imnadze. Deținătoarea trofeului de anul trecut, bulgăroaica Elitsa Raeva, nu va participa la turneul din acest an. Concursul se va disputa după formula turneu închis cu 10 participante și va fi arbitrat de Radu Cătălin Chirilă.
Comemorată prin acest turneu, Maria Albuleț, triplă campioană națională și vicecampioană olimpică, a fost prima șahistă din România care a obținut titlul de maestră internațională, fiind ridicată la gradul de “maestră emerită a sportului”.
Foto: en.wikipedia.org