Președintele Federației Române de Box, Rudel Obreja, a fost invitat în cadrul emisiunii Sport Revolution de la Radio Sport Total FM în care a vorbit despre problemele cu care se confruntă boxul românesc, acuzând AIBA că ia decizii contradictorii vizavi de numirea unui nou președinte al forului român de box.
“Am primit o scrisoare în care eram obligați să organizăm alegeri până în 30 de septembrie, dar statutul Federației Române de Box nu permite acest lucru. Noi suntem finanțați de statul român și ne supunem legilor naționale. Nu suntem finanțați de AIBA, din contra, noi contribuim cu bani, iar ei se poartă ca niște satrapi.
Am cerut extensie ca să putem schimba statutul. Am zis că mă retrag pentru că nu se mai poate și pun demisia mea la finalul acestei extensii. Ei au spus «nu», faceți alegeri până pe 30 septembrie. În momentul în care am comunicat AIBA că vom organiza alegeri pe 30 septembrie, ne-au răspuns că ne-am încălcat statutele și vom fi pedepsiți. Avem nevoie de sprijinul autorităților române, e vorba despre încălcarea drepturilor unor cetățeni ai țării. Sunt niște abuzuri fără margini ce au loc de patru ani încoace. Eu tot lupt că să demonstrez lucrul asta. Puțină lume înțelege din păcate, dar până la urmă demersurile mele sunt îndreptate spre cei care au capacitatea de a pricepe. Nu contează cei mulți, contează cei de calitate”, a spus președintele FR Box despre problemele pe care forul român le are cu AIBA.
De altfel, Obreja a rememorat originea conflictului cu AIBA. “În 2008, la Beijing, am fost șeful turneului de box. Atunci, la o ședintă, eu am arătat cum este corupția în boxul mondial. Am fost exclus imediat din satul olimpic și din funcția pe care o aveam în aceeasi zi. Firesc era să se deschidă o anchetă mai întâi.
În 2010, la Iași a avut loc o competiție la care AIBA acuza că s-a boxat fără căști. La acea competiție față de care eu nu aveam o poziție oficială, delegatul general era cel care răspundea. M-au suspendat 11 ani că s-a făcut box fără căști acolo, apoi s-a redus pedeapsa la 5 ani. Mai mult decât atât, delegatul general, un român aflat în culpă, a pledat împotriva mea.
Anul trecut am câștigat trei procese la Lausanne, dar cei de la AIBA au schimbat statutul, nu mai recunosc jurisdicția TAS. Probabil, e singura federație din lume care face asta. Au mai schimbat apoi în statut că nicio federație națională nu poate rămâne mai mult de trei luni fără președinte dacă acesta este suspendat. Pe aceste presiuni încearcă să mă înlăture pe mine, că să nu mai vorbesc despre corupția din box. Ați văzut și la Londra felul în care se trafică aceste medalii olimpice”, a conchis Obreja.









Leave a Reply