La invitaţia preşedintelui Federaţiei Române de Arte Marţiale, Florentin Marinescu, am participat la Campionatele Naţionale de Karate organizate de Federaţia Română de Karate. Competiţia a avut loc în Complexul Olimpic de la Izvorani, sub atenta coordonare a noului preşedinte Lucian Băroiu. Ca în cazul departamentului de Kick-Box din cadrul FRAMC, şi în cazul federaţiei de karate se simte o revigorare timpurie, schimbarea de la vârful ierarhiei a fost de bun augur. Prezenţa unor personalităţi ale sportului şi ale lumii artelor marţiale la acest eveniment confirmă importanţa acordată acestui segment sportiv.
Printre invitaţii de seamă s-au numărat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, secretarul general din cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, Carmen Tocală, antrenorul lotului naţional feminin de gimnastică, Octavian Bellu, marele maestru Dan Stuparu, preşedintele Federaţiei Române de Karate Tradiţional, Mircea Ungureanu, instructor şef al Federaţiei Mondiale de Karate Shotokan, Aurel Pătru, preşedintele departamentului SKDUN din cadrul FRAM, Viorel Gâscă, preşedintele Federaţiei Române de Sambo. Pe lângă cei mai sus amintiţi, a fost prezent şi Sensei Florentin Marinescu, care nu mai are nevoie de nicio prezentare.
Am remarcat la acest Campionat Naţional nivelul tehnic crescut al competitorilor şi condiţiile impecabile de organizare. Din nefericire, lipsa mediatizării acestui eveniment a făcut ca spectatorii prezenţi în sala de concurs să fie doar părinţii şi rudele sportivilor. Toate federaţiile de profil ar trebui să conştientizeze importanţa promovării şi vizibilităţii în mass-media înainte, în timpul sau după terminarea unor asemenea competiţii pentru că doar astfel vor căpăta notorietate şi vor putea atrage sponsori.
În încheiere, merită să mai menţionăm că Federaţia Română de Karate este afiliată la Federaţia Europeană de Karate şi la Federaţia Mondială de Karate, cea din urmă fiind singurul for de specialitate recunoscut de Comitetul Internaţional Olimpic.










1 Comment
perfect
25.05.2013 at 19:16praf in ochii fraierilor. un pic de imagine la inceput pe urma vine treaba cu trasul banilor negri din competitii pe firmele lui baroiu prin soldat finul ghinea.