Nu, nu este vorba despre clubul din Capitală, ci despre întreaga suflare studenţească din România. Student Sport încearcă să atragă tinerii din România spre practicarea unui sport care să le dezvolte educaţia şi să le îmbunătăţească stilul de viaţă. Cele mai recente evenimente organizate de această asociaţie au fost turneele naţionale de tenis de câmp şi minifotbal.
Minifotbalul, popular printre studenţi
După o serie de meciuri disputate în marile oraşe ale ţării, la care au participat peste 300 de studenţi, şi-au câştigat dreptul de a evolua la turneul final al Campionatului Universitar de Minifotbal cele mai bune opt echipe din ţară. Meciurile dintre ele au avut loc în perioada 5-7 mai la baza sportivă Fan Sport din Braşov. Universităţile care şi-au disputat titlul au fost: „Lucian Blaga” din Sibiu, „Petru Maior” din Târgu Mureş, Universitatea de Vest din Timişoara, Politehnica Timişoara, „Gheorghe Asachi” din Iaşi, „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Politehnica Bucureşti şi Academia de Poliţie Bucureşti.
Cele două echipe din capitală s-au înfruntat în ultima zi pentru titlul de campioană universitară la minifotbal. Politehnica triumfase în întâlnirile din zilele precedente cu scorul de 4-1, respectiv 2-0. De data aceasta, când miza a fost mai mare, echipa Academiei de Poliţie s-a mobilizat mult mai bine şi le-a pus probleme serioase celor de la “Poli”, însă tot aceştia din urmă au terminat învingători. Scorul final a fost 3-2, după ce la 2-1 Poliţia a avut şansa de a egala din penalty, însă nu a fructificat-o. Locul al treilea a fost ocupat tot de Universitatea Politehnica, de data aceasta cea din Timişoara, care a dispus în finala mică de echipa de la „Gheorghe Asachi” cu 2-1. Timişorenii au avut în echipă cel mai bun jucător al competiţiei, Adrian Popa, în timp ce golgheterul turneului a fost Laurenţiu Militaru, de la echipa campioană, cu nouă reuşite. „Competiţia din acest an s-a dovedit mai echilibrată ca niciodată, fapt care ne motivează să mergem mai departe. Cu fiecare sezon care trece, calitatea campionatelor creşte din toate punctele de vedere”, au declarat organizatorii după încheierea turneului.
La finalul meciurilor a avut loc şi un meci demonstrativ la care au participat foste glorii ale fotbalului românesc, printre care Miodrag Belodedici, Jean Vlădoiu, Aurel Ţicleanu şi Ştefan Preda. „Ne bucurăm să vedem cum competiţia creşte de la an la an şi că putem pune umărul la dezvoltarea ei. Este o plăcere pentru noi să fim în rândul tinerilor”, au fost cuvintele lui Belodedici, dublu câştigător al Ligii Campionilor cu Steaua Bucureşti şi Steaua Roşie Belgrad.
Tenisul studenţesc, şi el la înălţime
Pe lângă campionatul de minifotbal, Asociaţia Student Sport a organizat, în parteneriat cu Federaţia Română de Tenis, Campionatul Universitar de tenis. Din rândul sportivilor în activitate care au susţinut acest eveniment au făcut parte, conform organizatorilor, nume importante ale tenisului românesc: Horia Tecău, Victor Hănescu, Marius Copil, Monica Niculescu şi Alexandra Cadanţu. La deschiderea turneului final, care a avut loc la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti, au fost prezente alte nume precum Adrian Ungur, Alina Tecşor (căpitanul echipei de FED Cup) şi Andrei Pavel (căpitanul echipei de Cupa Davis). Acesta din urmă a ţinut să salute iniţiativa organizării unei astfel de competiţii în rândul studenţilor: „Mi se pare că e o idee foarte bună. Am auzit de acest proiect şi anul trecut şi mă bucură mult, mai ales că am trăit şi mai trăiesc încă în America, acolo unde sportul universitar este foarte dezvoltat. Mă bucură să văd şi aici studenţi care joacă tenis sau fac sport în general. Faptul că universităţle au competiţiile lor este un lucru extraordinar”, a spus Pavel.
Turneul final s-a desfăşurat în perioada 9-11 mai şi a fost câştigat de Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, a cărei echipă a fost formată din Ana-Maria Radu şi Ştefan Piţian. Locul secund le-a revenit studenţilor de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, iar podiumul a fost completat de concitadinii lor de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza.
Articol apărut în nr. 49 al revistei Sport Revolution


















Leave a Reply