La conferința de presă organizată de COSR la Amfiteatrul Casei Olimpice, s-a discutat despre debutul Proiectului Național multisport Olimpiada Gimnaziilor, urmat de semnarea parteneriatului pe patru ani cu Dedeman. Au participat reprezentanți ai celor zece federații implicate în acest proiect, demarat împreuna cu Ministerul Educației și Cercetării Științifice, alături de invitați din lumea sportului.
Alin Petrache, președintele COSR, a menționat că au inceput înscrierile în școli, iar luna viitoare vor debuta competițiile la nivelul școlilor, care se vor termina cu etapa finală programată aproape de încheierea anului școlar. “Va fi prima competiție națională pentru elevii de gimnaziu, prin care ne-am propus revigorarea sportului școlar și lărgirea ariei de selecție pentru cluburi. Sperăm ca la întrecerile la atletism, badminton, baschet, handbal, fotbal, oină, rugby, șah, tenis de masă și volei să fie angrenați mulți copii. Iar efectul lor să fie în contrabalans cu cele organizate în cadrul Daciadei. Totodată, vom semna un parteneriat cu Dedeman până la Jocurile Olimpice din 2020. Care va fi cel mai mare parteneriat încheiat în ultimul deceniu”.
Dragoș Pavăl, președintele Dedeman, a menționat că Team Romania reprezintă o continuitate în susținerea sportului românesc, după cele încheiate cu Simona Halep, cu echipe de handbal, volei, fotbal sau cu diverse competiții la nivelul juniorilor. Am retinut și câteva dintre intervențiile reprezentanților conducerilor federațiilor.
Cristinel Romanescu, președintele FR Tenis de Masă. “Pentru federația noastră această idee este binevenită, în perspectiva organizării Europenelor de cadeți și juniori din 2018. O vom folosi, mergând mai des prin școli, pentru a găsii posibile talente. La o asemenea acțiune am descoperit-o cu ani în urmă pe Eliza Samara, proaspăta campioană europeană de seniori pe care, folosesc acest prilej, pentru a o felicita”.
Narcisa Lecușanu, vicepreședinte al FR Handbal, vicecampioană mondială cu echipa. “Dedeman, care a pornit la drum din orașul meu natal, Bacău, este mai de mult aproape de naționala feminină de handbal.E foarte important că a decis să fie alături și de copiii care practică alte sporturi si de cei care-i pregătesc.”
Ion Buligă, secretar general al FR Atletism. “După reușita campionatelor naționale organizate de la vârste fragede vom reînființa pentatlonul școlar. Competiție la care au participat, de-a lungul anilor, numeroși elevi din toate clasele.”
Gheorghe Vișan, președintele FR Volei. ”E o acțiune benefică, pe care o salutăm și o vom susține.”
foto: cosr.ro










Leave a Reply