În perioada 16-28 august va avea loc cea de-a doua ediție a Jocurilor Olimpice ale Tineretului, eveniment ce se va desfășura la Nanjing (China) și va aduna tineri performeri cu vârste cuprinse între 15-18 ani, din toate părțile planetei (la Nanjing sunt așteptați 3.500 de sportivi, care, timp de 12 zile își vor disputa titlurile la 28 de discipline, între care se află și gimnastica).
La ediția din această vară, gimnastica românească va fi reprezentată de Laura Jurca (însoțită de antrenoarea Adela Popa), jucătoare medaliată cu argint la individual compus și sărituri la Campionatele Europene de junioare de la Sofia, din mai 2014.
În perioadele 17-20 august și 23-24 august vor avea loc întrecerile gimnasticii artistice, în Sala Gymnasiun, din cadrul Centrului Sportiv Olimpic Nanjing, încăpere cu o capacitate de 13.500 de locuri.
Jocurile Olimpice ale Tineretului au debutat în urmă cu patru ani la Singapore, sportivii Andrei Muntean și Diana Bulimar aducând trei medalii din șapte pentru gimnastica românească. Muntean a devenit primul și singurul campion olimpic al României, prin succesul dobandit la inele și prin argintul de la paralele, în timp ce Bulimar a adus argint la sol pentru delegația noastră. Istoria trebuie dusă mai departe prin Laura Jurca, care promite să facă un parcurs frumos, dacă luăm în considerare cele trei medalii la Europenele de la Sofia: argint la sărituri și individual compus, bronz la echipe.
Sursa foto: lauracristache.com
Leave a Reply