Szobi Cseh este de profesie cascador, dar în afara meseriei sale are şi o mulţime de alte preocupări. Dintre acestea, asociaţia “Gladiatorul” este una dintre cele mai mari înfăptuiri ale sale: o asociaţie non-profit care se ocupă cu educarea prin sport a copiilor cu situaţii dificile, cu probleme de adaptare, fie ele probleme de sănătate, sociale sau de altă natură. Discuţia cu domnul Cseh iese din tiparele obişnuite ale unui interviu, asta pentru că el însuşi este o persoană care nu se înscrie în niciun tipar anume. Trăsătura sa dominantă e înflăcărarea: o înflăcărare care îl însoţeşte permanent, care îi ghidează viaţa, tot ceea ce face şi care îl îndeamnă spre lucruri bune, spre a face bine, spre a schimba ceva. Pentru că, dincolo de toate dezamăgirile sale, Szobi Cseh este un optimist şi un om de bine. Un om care crede în schimbare şi al cărui crez se regăseşte în viaţa de zi cu zi. Cu o experienţă de viaţă bogată, Szobi Cseh are o părere despre aproape orice, iar discursul său, pe alocuri subiectiv, dar expresiv şi sincer, reduce lumea la o serie de simple definiţii.
Despre sport, o părere personală:
“Sportul înseamnă întrecere organizată în orice domeniu, dă posibilitatea ca organismul să se dezvolte sănătos şi echilibrat, în sport există şi fair-play-ul, respectul pentru cel care luptă alături de tine şi cine e mai bine pregătit psihic şi fizic reuşeşte. Sportul reprezintă tot, indiferent despre ce sport e vorba. Din punct de vedere psiho-motric eşti mult mai superior decât un sedentar, putere de muncă, onoare, fiindcă trebuie să-l respecţi pe cel cu care lupţi, iniţiativă, toate acestea sunt incomparabile. Trebuie să respecţi regulile în societate, să respecţi lumea din jur şi să iubeşti oamenii, pentru că fără ei tu nu ai nicio satisfacţie că eşti bun. În viaţă eşti tot timpul într-o competiţie cu tine şi cu tot ce e nociv societăţii. ”
În ceea ce priveşte televiziunea:
“Televiziunile manipulează, sunt masochiste. Realitatea, de exemplu, împarte ecranul: într-o parte e Boc, în altă parte e Băsescu care pupă ţigănci. Eu când mă duc la Realitatea le spun de la început că vreau să rămân cu faţa întreagă, iar eu am bunul simţ să vorbesc doar cât trebuie ca să nu avem necazuri”.
Despre bine şi rău,
de asemenea, Szobi Cseh are propriile sale definiţii. Vina pentru felul de a fi al unui om, crede el, o poartă mediul: “Unii care sunt pozitivi din punct de vedere moral faţă de societate eşuează din cauza mediului. Într-un mediu de cartier eşti mai rău decât alţii, nu te aştepţi să te admire lumea. Mi-am dat seama că noi avem două energii. Una dintre ele e cea de procreere, ca la orice fiinţă. Eu totul iau de la creaţie, de la Cosmos. Am observat că toată lumea tratează efectul, nu cauza. Pentru procreere, codul genetic te îndrumă, iar cel care reuşeşte este cel care are energia de bază. Totul e dirijat astral. Cei mai răi devin cei mai buni, fiindcă au energia de bază. Noi nu acceptăm regulile, nu ai cum să fii liber în infinit, totul doar în cadrul unor reguli. Încă de la stadiul de copii se învaţă regulile luptei şi jocului, ei se dezvoltă fizic şi psihic. Numai Ecaterina Andronescu a vrut să elimine educaţia fizică din şcoli, dar atunci ar fi trebuit să desfiinţeze din vocabular şi cuvântul de patriot sau patriotism. Nişte copii crescuţi în palmă nu au cum să reprezinte o ţară şi aşa se nasc destui copii cu handicap fizic, plus cei care dobândesc pe parcursul vieţii. ”
Despre fundaţia “Gladiator”:
“Toate fondurile le obţin prin intermediul primarului Liviu Negoiţă, care a vorbit cu câţiva oameni care cateodată dau, cateodată nu, sunt oameni dintre cei care lucrează cu primăria. Acum am contract cu ei, la început am avut cu şase persoane, dar s-au retras. Acum au rămas doi care dau lunar un ban ca să susţinem proiectul acesta. E unicul loc în lume unde se dau şi mâncare şi dulciuri.
Mie nici nu-mi trecea prin cap acum câţiva ani de zile să fac un asemenea proiect, dar o asistenţă socială ne-a trimis nişte copii de la cămine, care erau handicapaţi mintal sau fizic. Şi atunci mi-am pus nişte probleme, mi-am format o mână. Într-o discuţie cu ei (n.r.: Fundaţia Sera României) m-au întrebat dacă pot să mă apuc de acest proiect. Ei mi-au zis că mă sponsorizează, că îmi dau o doamnă kinetoterapeută pentru a face un contract cu asistenţa socială din sectorul 3, pentru a da drumul la treabă.
Am luat cel mai sever handicap, paralizie cerebrală infantilă, erau copii care nu puteau să meargă. Au venit din tot felul de familii. Eu acum mă lupt cu inhibarea lor, cateodată zici că eu sunt mai handicapat decât copiii. Cea mai mare greutate este ca zonele bolnave să nu se transmită în alte zone ale corpului. Am făcut o campanie anti-kinetoterapie, dacă nu există participare mentală, nu se întâmplă nimic, îi antrenează, dar când nu mai fac două zile, totul revine la loc. Eu zonele cu probleme le inhib şi le creez abilitate şi treptat se reduce handicapul foarte mult.
Atunci când găseşti un copil în pădure crescut de lup, ăla rămâne lup. Totul este să crezi că există un Dumnezeu. Am o fată care nu poate să-şi stabilizeze bazinul, are forţă ca un atlet, dar nu poate să stea în picioare şi eu trebuie să acţionez cu nişte mişcări specifice. Totul e gândire, dar eu mă joc, e foarte interesant.
I-am zis lui Liviu Negoiţă că aceşti copii în trei luni de zile vor putea alerga, dar el nu a crezut. Aici e mină de aur pentru ei, le dau şi dulciuri cu ajutorul sponsorilor. Eu m-am gândit numai la copiii ăştia ca să-i ajut. În mod normal, ei se gândesc să meargă la pârnaie ca să aibă de mâncat o pâine, el îşi găseşte o justificare că din burta mamei a pornit cu o tentă de bun simţ.
Când a fost alianţa D.A. la putere, Liviu Negoiţă i-a spus lui Mircea Toader să dea o circulară în toată ţara să aducă copiii la sala “Gladiator”. Şi am făcut un buget pentru acest proiect, dar ei au plecat de la guvernare. Liberalii nici nu au vrut să audă, s-au uitat pe proiect, au văzut că nu e nimic de furat şi au refuzat. Atunci am rămas cu sala asta. Aici e o simfonie, trebuie să orchestrezi totul. S-au construit câteva săli în care consilieri din primărie joacă fotbal.
Totul ţine de aducaţia psihologică, îţi dă un echilibru perfect, noi nu folosim puterile noastre nici 30%.
Proiectul reprezintă de fapt o asociaţie cultural sportivă, o fundaţie.”
Despre femei:
“Am dat cel mai frumos interviu despre femei, femeile au voie orice, degeaba facem noi gălăgie. Ele îţi pot face viaţa atât de grea… ”
Despre filme şi mărunte nemulţumiri:
“Sergiu Nicolaescu are nişte calităţi extraordinare, e luptător. El a învăţat cinematografia, un om profesionist. Însă nu m-am înţeles cu el, fiindcă eu mă pricepeam la treaba asta, trebuie să existe o colaborare între tot ce poate tehnica cinematografică, mişcarea aparatelor şi restul. Nu ai voie să rişti viaţa cuiva. Eu pot avea grijă de toată lumea, numai de mine nu. Noi doi ne-am certat mereu pe diverse chestii profesionale. Un exemplu: el punea actorul să treacă pe lângă explozie, care dărâma o clădire, iar eu făceam în aşa fel încât actorul să nu rişte nimic. Când am condus eu filmările, nu am avut nici un accident în 45 de ani, când nu am fost, au murit destui oameni. Regizorii erau cei mai buni activişti de partid si partidul hotăra dacă tu eşti vinovat, nu justiţia .Mă opuneam la chestii de risc pentru actori.
Pe un anumit gen de film, Sergiu Nicolaescu a fost unul dintre cei mai talentaţi din România. A avut câteva filme formidabile, ne putem mândri cu filmul „Mihai Viteazul”.”
Despre sănătate, boală, Dumnezeu, onoare:
“Sunt credincios, dar nu merg la biserică decât când nu e nimeni. Îl simt pe Dumnezeu, am simţit prin animale cum e şi că există sigur. Aşa, dacă stai la vrăjeala preoţilor, mai ales la voi, eu sunt catolic, cântă ca să ia banul, nu mai înţelegi nimic. Mă uit la programul ăla al lor, Trinitas, vorbesc numai din cărţi, omul de rând nu înţelege nimic. Eu le-am explicat ce înseamnă credinţa, Dumnezeu.
Eu dau porecle că nu ţin minte numele, la cinci comoţii cerebrale nu mai pot ţine minte. Ţin minte tot ce e în lumea asta şi ce am vorbit acum 50 de ani, dar nu am o protecţie faţă de nume, însă nu sunt senil.
Eu le explic foarte bine copiilor ce inseamnă onoarea, care e mai presus decât copiii tăi, decât nevasta ta, decât familia, decât tot. Trebuie să ştii să-ţi păstrezi onoarea şi sper că ei au înţeles treaba asta. Am un ţigan care a crescut prin case de copii, care a fost pervertit, trimis la furat şi la cerşit, iar seara le iau şefii banii.
E îngrozitor de greu şi trebuie să ai grijă că după ce termină anii, trebuie să ajungă să câştige banii lui, toţi muncesc, nu sunt la furat. De exemplu, Alexandru e şi student, mai şi munceşte, vine şi la sală şi l-am făcut şi instructor să-l plătesc, să aibă un ban în plus. Ei au şcoală, ştiu metodologie, ştiu exerciţii ajutătoare, trebuie ca toate să le placă.”
Lumea văzută prin ochii lui Szobi Cseh este una dinamică, o lume care îşi construieşte propriile sale reguli pe măsură ce se schimbă. Nu şi lumea în care trăieşte, pentru că realitatea cotidiană nu este aşa. Din cauza asta, domnul Cseh pare a se simţi cumva închistat în lumea de astăzi, obosit de oamenii care nu înţeleg binele, de cei care nu îşi asumă riscuri. Pentru că Szobi Cseh a făcut din risc o meserie, din actorie o carte de vizită şi din generozitate o menire.
Leave a Reply