George Păcurariu face furori în Dallas (Texas), în cadrul campionatelor de arte marțiale. Tânărul de 29 de ani a reușit să îi uimească pe americani și să-i facă pe analiști să îl considere sportivul cu cea mai rapidă ascensiune în topul Mixed Martial Arts (MMA). Geo este practicant de Kempo și duce cu mândrie numele țării noastre pe plaiurile americane prin performanțele pe care le obține la Legacy Fighting Championship (LFC).
De mic, un luptător îndârjit
George Constantin Păcurariu s-a născut în orașul Orșova în data de 28 iulie 1984 și a copilărit în comuna Topleț, județul Caraș Severin. La vârsta de trei ani, micuțul Geo a suferit un accident ce prevestea o viață „condamnată” pentru el și pentru familie. În timp ce se juca în curte, un grătar de metal a căzut peste el, cauzându-i fracturi la nivelul picioarelor, bazinului și craniului. Medicii nu îi dădeau șanse la o viață normală, însă viitorul boxer avea să-i uimească pe toți. La vârsta de 12 ani, George a început să joace fotbal, iar la 20 de ani a fost încorporat în Armata Română, în Capitală. Aspirația din acel moment, aceea de a face parte din prestigiosul Club Sportiv Steaua București, l-a ambiționat să-și dezvolte abilitățile fizice, așa că, în cele două luni de serviciu militar, Păcurariu s-a alăturat Clubului Sportiv Tudori București, unde a studiat artele marțiale sub îndrumarea lui Sensei Gabriel Oroviceanu. După șase luni de arte marțiale, George devine campion național, în aprilie 2005, la Campionatul Național de Kempo. Acest trofeu a fost declicul în cariera românului ce l-a făcut să renunțe la visul fotbalului și să continue cu artele marțiale.
„Artele marţiale mi-au schimbat mintea şi corpul. Înainte eram o persoană nervoasă şi irascibilă, care putea fi provocată foarte uşor. Acum mă întreb: „De ce să lupt pe stradă, când ştiu cât de periculos poate fi acest lucru? De ce să sfârşesc în închisoare sau chiar mort luptând în stradă? De ce să aleg războiul, când ştiu exact rezultatul războiului?”” a declarat Geo Păcurariu.
Campionate Naţionale, Europene şi Mondiale din perioada 2005-2010 fac parte din palmaresul impresionant al boxerului român. Nu mai puţin de 20 de locuri întâi, zece locuri doi şi două locuri trei sunt rezultatele obţinute de campionul tricolor.
O „onoare” pentru România
Geo Păcurariu se bucura în 2013 de cea mai mare performanţă a sa în cadrul LFC 19, unde l-a învins categoric pe Steven „Ocho” Peterson, deşi cotele de pariuri îl dădeau favorit pe american. Performaţa a fost cu atât mai mare cu cât sportivul venea după două operaţii la genunchi. Românul a oferit un spectacol sportiv desăvârşit celor aflaţi la sala Allen Center din Allen, Texas, iar KO-ul senzaţional realizat de Păcurariu a fost considerat „KO-ul săptămânii” de presa de specialitate din Statele Unite ale Americii. Bucuria sa a fost curmată în cadrul LFC 22, când l-a întâlnit pe Aaron Cerda, cel care a pus capăt avântului sportivului român. Coşmarul a urmat şi la LFC 26, unde a pierdut în faţa lui Thomas Almeida. De la acest incident, Geo nu a mai jucat şi cu toţii speram ca LFC 33 să-i redea încrederea de altă dată. În cadrul acestei competiţii l-a întâlnit pe Kashiff Solarin, pe care l-a învins în ruda a doua, după doar trei minute şi 36 de secunde.
„Întotdeauna merg în cuşcă având intenţii rele faţă de adversarii mei. Mereu vreau să termin lupta şi mintea mea este concentrată doar pe câştig. Echipa mea din octagonul MMA şi cu mine pregătim un plan bun de joc, care să funcţioneze în luptă. Încercăm să găsim slabiciuni în jocul adversarilor şi insistăm pe acestea.” a precizat Geo Păcurariu.
„Am urmărit stilul de joc al lui Kashiff pe YouTube. Eu nu subestimez pe nimeni. Dacă faci asta, pierzi. Am aceeaşi atitudine şi acelaşi respect aşa cum am pentru toţi adversarii mei. Sunt fericit că am luptat în Legacy din nou.” a adăugat sportivul român.
Preşedintele României, Traian Băsescu, l-a decorat pe multiplul campion naţional, european şi mondial cu Medalia de Onoare, pentru a-şi exprima aprecierea faţă de Păcurariu, care face cinste ţării noastre peste hotare. Baza rezultatelor de acum este antrenamentul de care a dispus în România. Atât Gabriel Oroviceanu, cât şi Amatto Zaharia sunt responsabili pentru o mare parte din produsul George Păcurariu. În prezent, Geo este pregătit de Sayid Sauf, în Dallas, iar pe partea de braţe de un alt român care ne face cinste pe pământ american, Viorel Mihăilă, fost antrenor de box în cadrul CS Steaua.
Felicitări, George, pentru parcursul tău în LFC. România se mândreşte cu tine! Mult succes pe mai departe!
Sursa foto: sherdog.com
Acest articol a fost publicat în numărul 51 al revistei Sport Revolution
Leave a Reply