Poloneza Justina Kowalczyk a rezistat asaltului norvegiencei Therese Johaug în ultima etapă, de la Val di Fiemme, a Turului de schi, urmărirea de 9 kilometri, sosind prima, cu 27,9 secunde avans, podiumul fiind completat de Kristin Stoermer Steira, tot din Norvegia, la 2: 29,5. Johaug, pornită cu 2,08 minute în urma adversarei sale, a recuperat 100 de secunde, insuficiente pentru a-și depăși rivala. Kowalczyk câștigă a patra oară consecutiv Turul de schi, desfășurat de la 29 decembrie, în Germania, Elveția și Italia, după cinci clasări pe primul loc, din totalul de șapte (celelalte au fost adjudecate de americana Kikkan Randall), ajungând la 40 de succese în Cupa Mondială. Johaug a fost a doua, iar Steira a treia. Principala absentă de la această competiție a fost norvegianca Marit Bjoergen, care a avut probleme cu sănătatea. Să vedem dacă-și va reveni până la Mondialele de luna viitoare, care vor avea loc tot la Val di Fiemme.
Leave a Reply