Gimnastica la acest club reprezintă enorm. Înseamnă trecut, prezent, viitor. Înseamnă tradiţie, continuitate, punct de sprijin, excelenţă, onoare, imagine, respect. Ea presupune ancorare în trecut, legitimarea prezentului, dar şi modelarea viitorului, după ce 10 generaţii olimpice au adunat 93 de medalii de aur, din totalul de peste 140. Secţia de gimnastică de la CSM Oneşti are un model unic, invidiat de orice secţie din lume, nimeni alta decât Nadia Comăneci, zeiţa de la Montreal, exponentul absolutului, acel “10” care nu a admis comparaţia.
În istoria acestei secţii au existat momente astrale, începând cu 1973. Flacăra a fost aprinsă de clubul cu acelaşi nume şi antrenorul Duncan, preluată de iniţiativa “doamnei gimnasticii româneşti”, Maria Simionescu, care a nominalizat pentru prima dată în circuitul educaţional “Liceul de Gimnastică din Oneşti” . Acesta a devenit modelul simbiozei “învăţătură-performanţă”, “sport de înalt nivel-şcoală”. Aurul adunat la Oneşti poate deveni un nou caz de Roşia Montana, numai că el nu poate fi convertit de niciun partid şi de niciun guvernant. El rămâne în Oneşti!
Profesoara Ingrid Istrate, directoarea CSM Oneşti, ne spunea că flacăra aprinsă de Nadia, Anca Grigoraş, Georgeta Gabor, Dumitriţa Turner, Cristina Grigoraş, Cristina Bontaş, Luminiţa Milea, Lăcrămioara Filip şi Ionela Loaieş a fost preluată de Andreea Isărescu ş Diana Chelaru, dar şi de grupa mică, formată din Ştefania Orzu, Alexandra Pîrghie, Daniela Dumitraşcu şi Silvia Zarzu, care va duce mai departe înalta performanţă oneşteancă.
La Festivalul Olimpic al Tineretului European, desfăşurat la Utrecht, în Olanda, viitorul olimpic a fost reprezentat de Silvia Zarzu, care s-a întors cu două medalii în acest an, demonstrând potenţialul clubului nostru. Nu-i putem trece cu vederea pe cei din umbra marilor campioni, soţii Karoly, soţii Dobre, soţii Săndulescu, soţii Ponoran, soţii Nistor, Maria Florescu, Mihai Ipate, familia Dragomir, dar şi colectivul de azi, Creţu-Hrişca. Tricolorul şi imnul României au fost duse de oneştence pe toate meridianele lumii. Ele au cucerit 16 medalii la Jocurile Olimpice, 26 la Campionatele Mondiale, 38 la Europene, 10 la Cupele Mondiale şi alte câteva zeci la Campionatele Balcanice. Această statistică cu cifre reci nu poate acoperi fenomenul “alb-albastru” , cunoscut în sportul românesc drept CSM Oneşti.
Remarcabile sunt şi eforturile actualei conduceri, pentru a selecţiona şi a forma noi campioane. Caravana “Căutăm o nouă Nadia”, ce s-a derulat în oraşele şi satele Moldovei, la Câmpulung, Suceava, Botoşani, Vaslui, Iaşi, fie în parcuri sau în mall-uri, cu demonstraţii gratuite, a dat roade. Cupa “CSM Oneşti”, ajunsă la cea de-a cincea ediţie în 2013, când a căpătat numele marii campioane, fiind onorată de toate secţiile din ţară: CS Dinamo, CSA Steaua, CSS 2 Bucureşti, CSM Arad, CSM Timişoara, CSS Ploieşti, CSS Constanţa, Farul Constanţa, CSS Bârlad, Sport Club Bacău, CSS Sibiu. Nadia Comăneci, “patroana” acestei competiţii, pe care ne-o dorim de nivel internaţional în anii următori, ne-a sprijinit permanent şi concret, material. Păpuşile “Nadia” cu semnătura marii campioane, cărţile autobiografice şi sfaturile către micuţele campioane, diplomele, medaliile, tricourile, au făcut multă emulţaie şi imagine.
Nu trebuie uitat că odată cu venirea noii conduceri, în ultimii patru ani, Oneştiul a devenit leagănul gimnasticii naţionale, aici derulându-se finalele Campionatelor Naţionale în repetate rânduri la seniori şi juniori. Acest lucru a fost posibil şi datorită inaugurării Sălii Polivanete “Nadia Comăneci” de sub egida Primăriei.
Întâlnirile internaţionale, stagiile de pregătire ale loturilor României, prezenţa unor echipe din Franţa, Guatemala, Italia, S.U.A., vorbesc de las ine despre locul acestei secţii în preocupările clubului.
Modul în care îşi onorează campionii este un alt aspect al secţiei de gimnastică, grupul statutar “Montreal-Nadia-1976” a devenit un loc sfânt pentru locuitorii municipiului şi pentru turiştii veniţi de pretutindeni.
Poziţionată în faţa sălii de gimnastică a clubului, “statuarul” aduce aminte de trecut şi provoacă prezentul şi viitorul secţiei.
Pe 25 septembrie, “Torţa Europeană pentru Armonie”, ce a trecut în peste 140 de ţări din toate continentele, la care au participat milioane de persoane, a poposit şi la CSM Oneşti.
În faţa grupului statuar, torţa a trecut din mână în mână, dată de profesorul Ingrid Istrate, vestind prietenie, speranţă şi realizarea visurilor. Atleţi, halterofili, luptători, dar şi gimnaste, cu torţa în mâini, au închis pentru o clipă ochii şi şi-au dorit să ajungă campioane, să ajungă la Rio în 2016!
Vicecampioana mondială la lupte, Cristina Zoltan şi antrenorul ei, Sorin Iordache, dar şi Alexandra Pârghie şi Mădălina Akenson au visat!
– Va urma-
FOTO: CSM Oneşti.
*Material preluat din numărul 42 al revistei “Sport Revolution”
Leave a Reply