Pe 21 septembrie va avea loc la Burgas, în Bulgaria, Campionatul Balcanic de triatlon. Pe lângă lotul național de seniori al României, la această competiție vor participa și juniorii, cadeții și toți amatorii, doritori sau pasionați de sport.
Competiția presupune probe distincte în funcție de grupul de vârstă din care sportivii fac parte. Astfel, există trei tipuri de ”age groups”: cadeți (între 12 și 15 ani), juniori (între 16 și 19 ani) și elitele sau seniorii (de la 20 de ani în sus).
Distanțele ce vor fi parcurse variază, de asemenea, în funcție de grupul de apartenență. Cadeții vor înota 300 de metri, vor trece la bicicletă pentru următorii 10 kilometri și vor alerga 2 kilometri. Juniorii și seniorii vor avea aceleași distanțe, și anume: 750 de metri înot, 20 de kilometri ciclism și 5 kilometri alergare.
Lotul național de seniori al țării noastre la triatlon și duatlon este format din Ciprian Bălănescu, Alexandru Diaconu, Deak Zsombor și Mihai Alin Baractaru, la masculin, și din Ștefania Ion și Jakab-Benke Hajnalka, la feminin. Juniorii Daniel Attila, Simon Gergo, Andrei Grigore și Alexandru Dumitru, alături de Andreea Bălan, Ioana Zărnoianu și Antoanela Manac vor întregi echipa României și se vor lupta pentru trofeul celui mai bun sportiv al Campionatului Balcanic.
Cadeții vor fi și ei în număr de șase. Trei băieți, Gasparik Marton Pal, Kiss Levente, Lokodi Matyas, și trei fete, Simon Kinga, Mihaela Cornea și Gabriela Șerbănescu.
sursa foto: Federatia Romana de Triatlon