Marian Enache, un om dedicat baschetului târgoviştean încă din copilărie, a înfiinţat în urmă cu trei ani în oraş două grupe de baschet junioare (o grupă de fete născute după 2000 şi o grupă ‘99). Proiectul său s-a dezvoltat şi fetele pe care le antrenează reprezintă acum clubul fanion al oraşului, CSM Târgovişte. Un proiect frumos care sperăm să insipire şi alte iniţiative similare în ţară.
Pentru Marian Enache, baschetul şi oraşul Târgovişte reprezintă două coordonate ale vieţii sale. Şi-a început cariera de sportiv de performanţă pe parchetul sălii Clubului Sportiv Şcolar Târgovişte unde a terminat junioratul. Odată intrat la Facultatea de Educaţie Fizică, s-a dedicat antrenoratului la grupele clubului MCM Târgovişte, un club nou înfiinţat care lucra cu grupe de copii şi juniori. A început de jos, ca ajutor de antrenor la antrenamentele echipelor şi a ajuns până în postura de antrenor secund al echipei de U18 cu care a cucerit titlul naţional în anul 2008. „A fost cea mai mare realizarea a mea. Chiar dacă am câştigat titlul naţional la senioare ca antrenor secund la CSM Târgovişte, simt că aportul meu la succesul acelei echipe de U18 de la MCM Târgovişte a fost mai important“. A trecut apoi la CSM Târgovişte cu care a cucerit anul trecut, din postura de antrenor secund în staff-ul condus de Florin Nini, titlul naţional şi Cupa României. Între timp, a luat naştere proiectul personal.
În cei trei ani de când a luat fiinţă, proiectul lui Marian Enache a avut şi câteva coborâşuri, inerente atunci când vorbim despre selecţia copiilor în România. Din cauza numărului mic de fete, antrenorul a trebuit să renunţe anul trecut la grupa ’99. „Am rămas doar cu câteva jucătoare şi am decis să îmi concentrez eforturile pe grupa 2000 cu care am participat în vara anului 2012 la Liga Naţională de Minibaschet (Under 12 ani), unde am obţinut locul 13 din 49 de echipe participante“. O performanţă foarte bună, ţinând cont că majoritatea echipelor se bazau pe o linie de nouă jucătoare născute în anul 2000, iar antrenorul Marian Enache a avut la dispoziţie doar patru fete de 12 ani. În prezent, fetiţele sunt angrenate în Campionatul Naţional U13, unde se luptă cu echipe din Cluj, Sibiu şi Sfântu Gheorghe pentru calificarea în turneul semifinal.
O mare „victorie“ a fost legitimarea micuţelor baschetbaliste la CSM Târgovişte. „Conducerea echipei CSM m-a înţeles şi îmi sprijină financiar activitatea, pentru că nu le poţi cere părinţilor banii de care avem noi nevoie“. De asemenea, antrenorul încearcă să aducă spre marea performanţă la grupa sa de la CSM Târgovişte fete şi de la Clubul Copiilor din Pucioasa, acolo unde este angajat cu carte de muncă de trei ani de zile, încercând să îşi facă datoria şi faţă de acel club.
Antrenorul priveşte şi spre viitor. „Vreau să selectez o grupă 2002-2003 cu care să merg până la U18, U20. Scopul final este ca măcar una, două dintre fete să ajungă în lotul mare al unei echipe din Campionatul Naţional şi să fie selecţionate la loturile naţionale“.
Leave a Reply