Ţinte poleite cu aur olimpic

Dintre cele 88 de medalii olimpice din cel mai strălucitor metal cucerite de sportivii români, două au o semnificaţie aparte. Prima, adusă de Iosif Sârbu, în 1952, la Helsinki şi ultima, 60 de ani mai târziu, tot de un concurent de la tir, Alin Moldoveanu, la Londra. Despre celelalte s-a tot scris, de-a lungul vremii, cu diverse prilejuri, întocmindu-se diverse ierarhii. Le vom consemna, succint, în rândurile ce urmează, ca o rememorare a performanţelor unor sportivi pentru care s-a cântat imnul României, când steagul ţării noastre flutura pe cel mai înalt catarg.

Iosif Sârbu, pornit în viaţă din Şibotul Ardealului, în ziua echinocţiului de toamnă din anul 1925, a venit la Bucureşti împreună cu părinţii. A ales să practice tirul, la îndrumarea tatălui său, primul succes important fiind titlul de campion naţional la armă liberă (puşcă), calibru redus, poziţia în picioare. A urmat medalia balcanică de aur, la culcat, două trofee de aur şi tot atâtea de argint la Mondialele de la Oslo, din 1952, premergătoare Jocurilor Olimpice de Vară de la Helsinki. Selecţionat după aceste rezultate în lotul României, avea să devină întâiul campion olimpic al ţării noastre, la capătul unei finale în care atât el, cât şi rusul Boris Andreev au obţinut acelaşi rezultat, 400 de puncte. Întrucât pe atunci nu se acordau două trofee pentru locul 1, organizatorii au trecut la numărarea „muştelor“, decarii de mai târziu, adică alicele care au intrat direct în centrul ţintei. Românul a avut 43, iar rusul doar 38 şi a primit medalia de aur. A mai concurat la ediţiile următoare, de la Melbourne şi Roma, unde, nevoit fiind să schimbe ochiul de tragere, a ocupat doar locurile 5 şi 12. N-a mai apucat să evolueze şi la Roma, deoarece s-a sinucis în acelaşi an.
Alin Moldoveanu a cochetat cu gimnastica, handbalul şi karate, alegând până la urmă tirul, după ce a fost ales în urma unei selecţii făcute la Colegiul Naţional din Focşani. Preluat la vârsta de 12 ani de antrenorul Adrian Alaci, a participat ulterior la Campionatele Europene de la Győr din 2004, unde a luat prima medalie, bronz la puşcă aer comprimat 10 ­metri, apoi argintul, doi ani mai târziu, la Mondialele din capitala Croaţiei, Zagreb. Au urmat cinci trofee, patru de aur şi unul de argint, la etapele de Cupă Mondială. Prezent la Jocurile Olimpice de la Beijing, a pierdut bronzul pentru numai 0,8 puncte în faţa finlandezului Henri Hakkinen. După care a decis, de comun acord cu noul antrenor Sorin Babii, să schimbe arma. S-a acomodat destul de greu cu ea, dar răsplata muncii depuse avea să vină peste patru ani la Londra, unde a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. În calificări a egalat recordul olimpic, 599 puncte, din 600 posibile. Finala a fost extrem de strânsă, românul reuşind să se impună cu 702,1 puncte, cu 0,6 mai multe decât italianul Nicolo Campriani, bronzul revenindu-i, surprinzător, indianului Gagan Narang, 701,1.

De la Nadia Comăneci, la Cătălina Ponor

Istoria primei note de 10 acordată unei gimnaste la Jocurile Olimpice, în speţă Nadiei Comăneci, la ediţia de la Montreal, din 1976, este arhicunoscută. „Zeiţa de la Montreal“, a cărei notă la individual compus a fost notată doar cu cifra 1, ordinatoarele nefiind programate pentru cifra 10, a mai luat în Canada două medalii de aceeaşi culoare, la paralele şi bârnă, un argint cu echipa şi un bronz la sol. Patru ani mai târziu, la ediţia de la Moscova, boicotată de ţările capitaliste, a mai urcat de trei ori pe podium, de două ori pe prima poziţie, la aparatele preferate, bârnă şi sol şi o dată pe a treia, cu echipa. Cu un total de nouă medalii, dintre care cinci de aur, trei de argint şi un bronz este lidera all-time. A fugit din ţară în ziua de 27 noiembrie 1989, stabilindu-se în SUA, unde s-a căsătorit cu gimnastul Bart Conner, campion olimpic în 1984, la Los Angeles, la o altă ediţie boicotată, de data asta de majoritatea ţărilor socialiste. Nu şi de România, care a trimis o delegaţie numeroasă de 70 de sportivi şi 57 de sportive, la 12 discipline, obţinând un bilanţ remarcabil: 20 de medalii de aur, 17 de argint şi 17 de bronz.
Câte cinci medalii de aur au câştigat, de asemenea, canotoarele Elisabeta Lipă şi Georgeta Andrunache, prima adăugând două arginturi şi un bronz, cu care a totalizat opt trofee olimpice, colega ei, cu un bronz, având unul mai puţin. „Amiralul flotilei româneşti“, Ivan ­Patzaichin, are şapte clasări pe podiumul olimpic, cu patru medalii de aur şi trei de argint. Şi canoistul născut la Mila 23 a intrat în istoria sportului românesc, după ce a prins finala olimpică de la München 1972, având pagaia ruptă. Îl secondează, cu acelaşi număr de trofee de aur canotoarea Doina Ignat, care mai are un argint şi un bronz, gimnasta Ecaterina Szabo şi canotoarea Viorica Susanu, cu câte un argint.
Ierarhia primilor zece sportivi, după numărul de medalii de aur, se încheie cu gimnastele Daniela Silivaş, 3-2-1 şi Simona Amânar, 3-1-3, canotoarele Constanţa Burcică şi Elena Georgescu şi gimnasta Cătălina Ponor, 3-1-1.
Chiar dacă nu figurează în acest clasament, nu pot fi trecute cu vederea performanţele realizate, printre alţii, de săritoarea în înălţime Iolanda Balaş, canoistul Leon Rotman, gimnastele Lavinia Miloşovici, Monica Roşu şi Sandra Izbaşa, înotătoarea Diana Mocanu, dubli campioni olimpici, luptătorul Ştefan Rusu şi halterofilul Nicu Vlad, trei medalii, de diferite culori sau regretata Lia Manoliu, cu şase participări olimpice, încununate cu un aur şi un bronz, la aruncarea discului.

Sydney 2000, cea mai bogată ediţie în medalii

Dacă nu ţinem cont de ediţiile boicotate de la Moscova şi Los Angeles, delegaţia României a revenit de la Sydney cu cel mai consistent număr de trofee, 26, dintre care 11 de aur, şase de argint şi nouă de bronz. În acel an de graţie 2000 m-am aflat printre ziariştii acreditaţi. Fiind singurul reprezentant al Agenţiei Române de Presă am fost nevoit să dau cu banul în unele zile pentru a decide la ce competiţii să merg. Cea mai grea zi avea să fie când s-au desfăşurat finalele la individual compus feminin şi sabie masculin. Am optat, fireşte, pentru gimnastică, unde am asistat la un adevărat spectacol de graţie şi precizie în efectuarea exerciţiilor a trio-ului Andreea Răducan-Simona Amânar-Maria Olaru. Ar fi trebuit, conform notelor acordate de juriul arbitrilor ca aceasta să fie şi ordinea pe podium. Numai că Andreea avea să rămână fără medalie, fiind descalificată din cauza unui presupus dopaj cu o substanţă interzisă. Care era, de fapt, un medicament oferit de doctorul Ioachim Oană. Mult timp după aceea s-a discutat care a fost, de fapt, adevărul, medicul res­pectiv rămânând ani buni, după ­aceea, la lotul naţional. Toate încercările lui Ion Ţiriac, preşedintele de atunci al COR, de a lămuri situaţia, au rămas fără efect.
Urmărind finala de gimnastică menţionată am ratat superbul succes obţinut de spadasinul Mihai Covaliu, care a devenit campion olimpic. Printre medaliaţii cu aur ai ediţiei organizate a doua oară la Antipozi s-au mai aflat gimnastul Marius Urzică, la cal cu mânere, singurul român clasat pe primul loc în istoria acestui sport, echipa feminină de gimnastică, atleta Gabriela Szabo, cu un finiş impresionant al cursei de 5000 metri, înotătoarea Diana Mocanu, la 100 şi 200 metri spate (ce perdaf ne-a tras tuturor reprezentanţilor mass-media antrenoarea Laura Sachelarie, care ne-a certat, pe bună dreptate, că nu scrisesem mai nimic până atunci despre eleva sa), canotoarele din echipajul de 8+1, Georgeta Andrunache-Doina Ignat, la dublu rame fără cârmaci, Constanţa Burcică-Angela Tamaş Alupei, la dublu vâsle categoria uşoară şi un alt dublu, dar la canoe, cu Florin Popescu (actualul antrenor al lotului naţional) şi Mitică Pricop.

Topul medaliilor pe sporturi, dominat de gimnastică

Încheiem aceste succinte consideraţii cu contribuţia diverselor sporturi la ie­rarhia pe medalii de aur. Gimnastica, e de departe, lider necontestat, cu 25 de trofee, la care se adaugă 21 de argint şi 56 de bronz, un total de 72. Urmează canotajul, 19 (plus 10 de argint, opt de bronz) şi atletismul, 11 (14 de argint, 10 de bronz). Kaiac-canoe a adunat 10, tot atâtea de argint şi 14 de bronz. Alte şapte sporturi completează tabloul: lupte – şapte (opt argint, 17 bronz), tir – şase (patru argint, cinci bronz), scrimă şi înot – trei (primul, cu cinci arginturi şi şapte bronzuri, celălalt, cu două clasări pe locul secund şi patru pe al treilea), haltere – două (şapte de argint, patru de bronz), box – una (nouă de argint, 15 de bronz) şi judo – una (două de argint, trei de bronz).
Alte patru sporturi, chiar dacă nu au contribuit cu nici un aur la totalul celor 301 medalii cucerite la Jocurile Olimpice de Vară, au avut sportivi pe treptele a doua şi a treia ale podiumurilor. Este vorba despre handbal-un argint şi două bronzuri, călărie-un argint şi un bronz, rugby, care nu mai este demult sport olimpic şi volei-un bronz. Să nu uităm singurul trofeu obţinut la Jocurile Olimpice de Iarnă de echipajul de bob 2 persoane Ion Panţuru-Nicolae Neagoe, la Grenoble, în 1968.