” VISUL LUI SZOBI MERGE MAI DEPARTE !”

Auzi deviza, şi îţi vine să crezi că e un îndemn motivaţional, sau declaraţia păstrării unui legământ de suflet. Păşeşti în sala Asociaţiei Gladiator şi îţi dai seama însă că necruţătorul timp poate fi învins şi că eterna şi imperturbabila trecere prin viaţă a omului are antidot.

Szobi Cseh nu a plecat niciodată dintre noi. Fiinţează printre saltelele de gimnastică, sacii de box, firele plasei de susţinere, sfaturile ferme ale fiului său, Arpad şi în candoarea sufletelor de copii veniţi de prin colţuri de cartier  pentru un colţ de zâmbet. Zâmbet pe care nu îl au acasă, nici în casele de copii şi nici în casele de corecţie. Pentru ei, universul e recreat din salturi, flic-uri, directe şi jab-uri, vise de mers pe sârmă la marile circuri ale lumii şi lumină. Multă lumină. Lumina speranţei că nu sunt părăsiţi sau condamnaţi la o viaţă îngustă şi hâdă de colţ de stradă întunecată, întinzând mâna după un colţ de pâine sau după un buzunar.

De la începuturile dezvoltării sale ca fiinţă, omul a început să fie bântuit de sentimentul de dobândire a puterii. Fizică. Prin influenţa avută asupra celorlalţi. Prin bogăţii. Sau printr-o exprimare a dorinţei perenităţii sale, nemurirea. Încercată de diverse controverse şi soluţii, tema fiinţării veşnice a avut totdeauna o dezlegare simplă şi la îndemâna omului: lumina. Lumina adusă vieţii celorlalţi mai puţin dăruiţi. Schimbarea de drumuri care învinge timpul şi rămâne pecetluită sufletului. Şi duce la eternitate.

Asociaţia clădită de marele nostru actor şi cascador, Szobi Cseh, trăieşte şi se dezvoltă. Frumos. Prin muncă şi exemplul celor care conduc destinele Asociaţiei, dar şi prin exemplele unor campioni care au reuşit în sport şi în viaţă. Periodic, la invitaţia lui Arpad Cseh, figuri emblematice ale sportului românesc din box, lupte, arte marţiale mixte, etc. vin în sala aflată în incinta Complexului Sportiv Apollo, şi bucură inima şi mintea micilor gladiatori, cu antrenamente, sfaturi şi puterea exemplului personal.

Duminica de după aşa-numita sărbătoare a unei iubiri importate, a venit rândul vizitei marelui nostru campion Marian Drăgulescu, care, de curând, a şi revenit în activitatea competiţională.

Pentru două ore, timpul s-a oprit în lumea “şurubului”, “dublului grupat”, “saltului”,  împestriţate de râsul darnic şi efuziunea puştilor cuceriţi de sfaturile şi prezenţa unei figuri emblematice a gimnasticii mondiale.

Spontaneitate şi libertatea mişcării au fost cuvintele de ordine ale unui seminar de gimnastică  neconvenţional, dar preţios ca Sărbătorile de Crăciun. De la mic la mare, fiecare a experimentat acrobaţii încercate anterior, corectate acum de experienţa lui Marian Drăgulescu.

Pe margine, nu poţi decât să priveşti sedus de ceea ce se întâmplă, şi să analizezi dilemele : Cât de greu a fost? Cât de greu va mai fi?

Conştiincios şi domol la vorbă, fiul lui “Buză de Iepure”, Arpad, cel care se ocupă de soarta Asociaţiei şi de antrenamentele copiilor, a încercat să ne redea reperele activităţii sale şi ce obiective vizează, subliniind însă şi tuşele unei realităţi sociale care ne apasă pe toţi:

S.R. Deviza Asociaţiei este aievea, subzistă. Cum s-a materializat pentru Arpad Cseh continuarea proiectului Gladiator?

A.C. Ştiu exact care erau gândurile şi perspectivele tatălui meu.M-am implicat în acest proiect nu numai pe parte emoţională, pentru că este cu adevărat un proiect destul de complex, cu şapte discipline sportive abordate. Am preluat pe parcurs proiectul, după îmbolnăvirea tatălui meu, iar de la 6 copii am ajuns la 100, plus cei cu handicap, cu care facem kinetoterapie. Copii au început să vină în special din comunitatea sectorului 3, copii cu o situaţie socială precară. Suntem mândri de activitatea noastră, am început să organizăm evenimente, să facem diferite colaborări să accesăm diverse parteneriate, totul pentru ca să le fie bine copiilor noştri.

Încercăm să facem o terapie ocupaţională prin sport, pentru că şcoala în esenţa ei va fi mai puţin atractivă pentru copii de cartier, mai amărâţi. Noi le oferim toate condiţiile pentru a performa prin sport, pentru a-şi forma un viitor pe această cale. Pot lucra deasemenea la circuri, ca şi cascadori, dar pot ajunge şi sportivi de performanţă, dacă şi au asemenea calităţi.

S.R. În ultimul timp  se manifestă iniţiativa Asociaţiei de a organiza seminarii cu personalităţi din lumea sportului. Acum, invitatul este Marian Drăgulescu. Cu ce aşteptări întâmpinaţi un astfel de seminar?

A.C.: Mesajul pe care îl poate transmite un campion este acela că prin muncă şi dăruire se ajunge la succes. Campionii sunt un foarte bun exemplu din această perspectivă, şi suntem onoraţi să îl avem printre noi pe Marian Drăgulescu. Pe de altă parte, elementele acrobatice pe care le lucrăm noi au legătură cu gimnastica, iar experienţa dânsului ne este mai mult decât folositoare. Invitaţiile rămân însă deschise oricărui campion sau antrenor care vrea să-şi împărtăşească experienţa copiilor de care avem grijă. Fiecare copil are anume aptitudini, proprii unei anume discipline sportivă, de aceea diversitatea este necesară.

 S.R. Cui se adresează Asociaţia Gladiator?

A.C.: În special copiilor fără posibilităţi materiale, din familii defavorizate, orfani, celor cu delicvenţă juvenilă, copii cu handicap. Mulţi şi-au găsit locurile de muncă, şi-au găsit un rost, după ce au frecventat cursurile Asociaţiei. Lucrăm cu precădere pentru cei din raza sectorului 3, pentru că aşa prevede şi contractul dintre noi şi Primăria Sector 3.

 S.R. Ajutorul oamenilor din sport este binevenit, dar nu rezolvă toate problemele. Cât este nevoie de o implicare a factorilor decizionali, a oamenilor cu potenţă financiară?

 A.C.: Avem nevoie de mare ajutor. Noi nu cerem sprijin pentru copii care sunt bolnavi şi au nevoie de o şansă la viaţă. Suntem printre puţinii care suntem preocupaţi în primul rând de cauză şi nu de efect. Ne interesează să facem în primul rând prevenţie, să educăm, să fortificăm, pentru ca astfel de copii să nu ajungă delicvenţi sau cu boli grave. Ajutorul întârzâie să apară de multe ori, dar noi avem speranţe, şi demonstrăm prin activitatea noastră că se poate. Avem 100 de copii pe care îi instruim şi am putea avea şi mai mulţi, pentru că proiectul tatălui meu este gândit pe plan naţional. Ne gândim să avem în fiecare sector din Bucureşti câte o sală, care să aibă fiecare acces liber, pentru a putea desfăşura o activitate continuă. Vom avea o colaborare cu psihologi specializaţi în problemele minorului, şi vom organiza întâlniri pentru evaluarea, îndrumarea şi consilierea minorilor defavorizaţi.Pentru toate acestea trebuie însă şi un spaţiu privat de întâlnire psiholog-copil, pentru că o astfel de activitate nu se desfăşoară în sala de sport. Vedeţi, pentru toate aceste lucruri ne trebuie sprijin, iar implicarea celor care pot şi vor este mai mult decât necesară.”

 Vizibil marcat de atmosfera existentă în sala Asociaţiei Gladiator şi de primire, marele nostru gimnast, Marian Drăgulescu ne-a dezvăluit câteva din impresiile sale, în cele ce urmează:

 “S.R. Cum găseşte Marian Drăgulescu, activitatea Asociaţiei Gladiator şi care ar fi concluziile după seminarul de gimnastică de astăzi?

M.D.: Sunt plăcut suprins de locul unde se desfăşoară activitatea Asociaţiei. Sala este frumoasă, are echipamente necesare antrenamentelor. Deasemenea, m-a surprins numărul mare de copii prezenţi la seminar, copii care sunt încântaţi de antrenamente, care arată străduinţă. Sunt câţiva dintre ei care au executat foarte bine elemente de acrobatică, şi care au reale calităţi. Sincer, am rămas impresionat.

 S.R. Care ar fi şansele ca pe viitor, din acest segment de copii defavorizaţi, să apară performeri, poate chiar în gimnastică?

M.D.:  Aşa cum spuneam, am observat 2-3 copii cu o tehnică foarte bună la elementele acrobatice. Sigur, pentru gimnastică, sunt puţin cam mari de vârstă, dar pot încerca la sărituri în apă, chiar  i-am transmis lui Arpad sugestia mea. Deasemenea, am înţeles că unii dintre ei au ajuns să lucreze temporar chiar şi la circ, ceea ce reprezintă totuşi o soluţie pentru înclinaţiile pe care le au.

 S.R. Care ar fi în opinia ta, una din soluţiile readucerii copiilor în sălile de sport?

M.D.: Promovarea modelelor din fiecare sport în parte, precum şi mersul în şcoli, în centre de copii, pentru antrenamente diverse. Aici, cred că factorii decizionali locali trebuie să se implice, pentru că ei ştiu situaţia copiilor în teritoriul pe care îl administrează. Nu este uşor, fără îndoială. Nu este vorba doar de lipsă de bani. E vorba de o lipsă de echilibru în promovarea sporturilor. Unele se promovează mai mult, altele spre deloc. Avem modele în sport, există, dar aşa cum spuneam, trebuie mediatizate. Sigur, mai este vorba şi de dorinţa copilului, dacă îi place sau nu, gimnastica, spre exemplu, apoi de dorinţa de implicare şi timpul părinţilor.

 S.R. De curând ai revenit în activitatea competiţională. Care sunt obiectivele lui Marian Drăgulescu pentru viitorul apropiat?

 M.D.: Îmi doresc să ajung la Olimpiada de la Rio, fără îndoială. Vreau însă să avem rezultate bune la Mondialele de anul acesta, atât eu, cât şi echipa, şi să fiu sănătos. Apoi, sigur ne putem aştepta şi la noi medalii pentru România, din partea gimnasticii masculine.“

 La finalul seminarului, rămâi pe gânduri şi încerci să-ţi retrăieşti savoarea copilăriei, când ai fi vrut ca visurile să devină realitatea în care Nadia te învăţa să mergi pe bârnă, Dan Grecu te supraveghea la inele, te demarcai la pasa lui Hagi, te proiecta Berceanu sau Ştefan Rusu, îţi explica Năstac croşeul, vâsleai alături de Patzaichin, ori făceai dublu cu Năstase sau Ţiriac.

Te trezeşte din reverie, îndrăzneala unei mogâldeţe ciufulite ivite mai să-i sară în braţe lui Marian Drăgulescu. Din fulgerul zâmbetului saşiu, întrevezi lumina inocenţei, şi a unei bucurii greu de trezit, dar la care ar trebui să tânjim fiecare dintre noi:

“Marian, vrei să sari cu noi?”

foto: Asociația Gladiator

A consemnat: Cătălin Vlad