În penultima sâmbătă a lunii august se dă startul în ediția cu numărul 70 a Turului Spaniei, competiție care a debutat în urmă cu opt decenii. Se anunță o întrecere echilibrată, în care principalii favoriți vor trebui să facă față atacurilor celor considerați outsideri de specialiști.
Cicliștii vor trebui să parcurgă 3274,4 kilometri în 21 de etape, pe parcursul a trei săptămâni, cu două zile de pauză. Vuelta, cum i se zice în Spania, va debuta cu contratimpul pe echipe de 7,4 kilometri, între Puerto Banus și Marbela, care nu va conta în clasament. Ce va fi urmată de un contratimp individual în etapa a 17-a, șase etape de plat, șapte de munte mediu și șase de munte înalt, prevăzute cu 44 de cățărări de diverse categorii. Nu este exclus ca victoria finală să se decidă în penultima rundă, de munte înalt, cu final în cățărare, San Lorenzo de el Escorial-Cercedilla, 181 kilometri.
În absența lui Alberto Contador, lupta pentru tricoul cel mai dorit e probabil să se dea între Christopher Froome, câștigătorul detașat al recentului Tur al Franței, Vincenzo Nibali, învingătorul din Il Giro, Nairo Quintana, al doilea clasat în Marea Buclă și Tejay Van Garderen, ocupantul locului al treilea. Nu este exclus să intervină în această dispută rutieri ca Joaquin Rodriguez, Andrew Talansky, Fabio Aru, Mikel Landa sau Alejandro Valverde.
Foto: http://www.freerider.ro










Leave a Reply