Campionatele lumii de biatlon rezervate tineretului şi juniorilor au reliefat progresul înregistrat de tinerii sportivi din Rusia şi Germania, care au câştigat majoritatea medaliilor din cel mai preţios metal. Chiar dacă nu s-au numărat printre medaliaţii competiţiei de la Obertillach-Austria, reprezentanţii ţării
noastre au obţinut trei clasări în primii 10, plus alte două pe 11 şi 16, dătătoare de speranţe pentru momentul când vor trece la seniori.
Orsolya Tofalvi, 19 ani, nepoata de frate a Evei Tofalvi, care participă în aceste zile de februarie la întrecerile Mondialelor găzduite de localitatea cehă Nove Mesto, a ocupat un meritoriu loc 5 la individual, 12,5 kilometri, tineret, cu 42:55,0. Ea a sosit la 3:06,8 de învingătoare, germanca Laura Dahlmeier, care
le-a devansat pe Lisa Hauser din Austria şi pe conaţionala Franziska Preuss. Au luat startul 69 de concurente. Marius Ungureanu, mai tânăr cu un an, s-a clasat pe locul 9 la proba similară a băieţilor, desfăşurată pe 15 kilometri, ajungând la 2:00,1 de francezul Aristide Begue. Au mai urcat pe podium americanul Sean Doherty şi ucraineanul Anton Mihda. Numărul participanţilor a fost de 109, cel mai mare din tot concursul, patru dintre ei nereuşind să încheie traseul.
Ungureanu a făcut parte şi din ştafeta de 4×6 kilometri, alături de George Buta, 19 ani, Gheorghe Pop, 19 şi Caius Gerbacea, 20, cu care a prins poziţia a 10-a. A câştigat Norvegia, 1h18:33,2, urmată de Franţa şi Rusia. Şi mezina familiei Tofalvi a concurat în proba de ştafetă împreună cu Diana Salman, 19 ani, şi Florina Cristea, 20, cla sându-se pe 11, la 5:23,8 de Germania. Cele mai mici schioare, Dorotya Buzas, 17 ani, Renata Racz, 16, şi Bernadette Foecze, 16, au ocupat locuri modeste la probele individuale ale junioarelor, dar cu ştafeta au încheiat pe 16. Medaliile au fost adjudecate de Rusia, Ucraina şi Elveţia. Cea mai titrată sportivă avea să fie rusoaica Uliana Kaisheva, cvadruplă campioană la sprint, urmărire, individual şi cu ştafeta la tineret. Germanca Laura Dahlmeier a luat aurul la sprint şi individual, plus un argint la urmărire junioare.
Puiu Gaşpar, secretar general al Federaţiei de Schi Biatlon, aprecia performanţele înregistrate de reprezentanţii acestei generaţii, care au fost cele mai bune de până acum. Ei pot fi un exemplu pentru mai tinerii lor colegi selecţionaţi în loturile pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European, toţi beneficiind de pregătirea efectuată pe noile baze cu infrastructură modernă din ţara noastră. Cei mai mari, despre care am scris în acest articol, sunt aşteptaţi să confirme la viitoarele concursuri şi apoi la seniori.
Orsolya Tofalvi, Diana Salman şi Gheor ghe Pop au fost selecţionaţi de antrenorii Gheorghe Vasile, Marinel Ananie şi Vasile Şneaga pentru Europenele open de la Bansko-Bulgaria din această lună. Nu este exclus să-i vedem în competiţia individuală sau pe echipe, alături de Reka Ferencz, Luminiţa Pişcoran, respectiv de Remus Faur, Ştefan Gavrilă sau Roland Gerbacea, care nu sunt cu mult mai în vârstă decât ei.
Leave a Reply