Cum să slăbeşti mâncând sănătos şi cât de importantă este dieta pentru a avea un corp de invidiat sunt doar două dintre întrebările la care a răspuns pentru revista „Sport Revolution” instructorul de fitness Alexandru Vestea, care le-a oferit cititorilor noştri în rândurile de mai jos câteva sfaturi pentru a slăbi practicând sport şi având o dietă corespunzătoare.
Alexandru nu este orice fel de specialist, aşa cum ar credea unii. El a absolvit Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti şi lucrează ca farmacist în Capitală. Pasiunea pentru fitness a descoperit-o în urmă cu patru ani, atunci când a vrut să slăbeacă, nemulţumit fiind de greutatea corpului său. „În doar 3 luni am slăbit 35 kg, pornind de la 105 kg (indice de masă corporală mare, adică gradul I de obezitate) şi ajungând la 70 kg (indice de masă corporală normal). Totul a fost posibil printr-o alimentaţie sănătoasă. Chiar dacă am slăbit, am consumat în continuare carbohidraţi, proteine, grăsimi, vitamine şi minerale. Am slăbit sănătos într-un cuvânt”, dezvăluie Alexandru Vestea, un om cu o ambiţie de fier, care a experimentat mai întâi pe propria piele un regim alimentar sănătos, după care le-a recomandat şi clienţilor săi secretele unui corp de invidiat.
Instructorul nostru de fitness susţine că nu e suficient să ai un regim alimentar sănătos pentru a slăbi. Un astfel de regim trebuie să fie coroborat cu practicarea de cinci ori pe săptămâna a unor exerciţii fizice al căror rol este de a tonifica pielea. „Una e să slăbeşti făcând sport şi alta e să scazi în greutate fără sport. Când faci sport, corpul e mai tonifiat, arată mult mai bine. Deci, poţi să slăbeşti fără să practici sport. Reciproca, însă, nu e valabilă, nu poţi să slăbeşti doar cu sport dacă ai un regim alimentar nesănătos, plin de grăsimi”, precizează Alexandru Vestea.
Iată câteva dintre sfaturile interlocutorului nostru pentru cei care vor să slăbească sănătos:
– trebuie să existe o balanţă între consumul de energie şi aportul de calorii. Dacă aveţi de gând să faceţi sport, atunci trebuie să consumaţi mai multe calorii, dacă aveţi o activitate sedentară, trebuie să limitaţi numărul caloriilor consumate;
– puteţi mânca chiar mai multe mese pe zi, dar totul trebuie să fie echilibrat. O masă normală trebuie să nu cântărească mai mult de 300 de grame;
– alimentaţia trebuie să fie bazată pe carbohidraţi, proteine şi lipide. În prima parte a zilei, organismul trebuie să-şi completeze rezerva de carbohidraţi, iar la prânz şi seara proteine.
– dimineaţa se pot consuma cereale, fulgi de porumb, de ovăz sau legume, alimente care eliberează treptat energie în corp;
– la prânz şi seara recomand muşchi de porc, muşchi de vită, ficat de pui, piept de pui sau de curcan, brânză slabă de vaci sau urdă. Este exclusa pulpa de pui sau telemeaua, alimente care au 30% grăsime, pe când cele enumerate mai sus au doar 5% grăsime. Când vreţi să slăbeşti, vreţi să vă degresaţi şi atunci trebuie să consumaţi cât mai puţină grăsime.
Consultând aceleaşi sfaturi ale specialistului Alexandru Vestea, am aflat cum este recomandat să faceţi sport pentru a slăbi sănătos. Exerciţiile se desfăşoară de cinci ori pe săptămână, pe stomacul gol, dimineaţa la ora 7 şi în total durează o oră:
20 min – exerciţiu de încălzire a corpului; în general, alergarea creşte semnificativ consumul de calorii şi temperatura corpului;
15 min – genuflexiuni. Mod de execuţie: spatele se ţine în extensie, ambele picioare apropiate, iar greutatea corpului se lăsă uşor şi controlat în jos, pe călcâie, nu pe vârfuri, după care revenim în poziţia iniţială. Se desfăşoară zece serii a câte 20 de repetări, cu 30 secunde pauză între aceste serii. Se lucrează foarte eficent musculatura picioarelor.
10 min – abdomene. Mod de axecutie: ambele picioare lipite între ele, dar şi de sol, spatele de asemena lipit şi el de sol, iar braţele le lipim pe abdomen. Din această poziţie ridicăm simultan şi picioarele, dar şi spatele şi rămânem în izometrie timp de 30 de secunde. Se desfăşoară şase serii cu câte un minut pauză între ele. Un exerciţiu foarte eficent pentru musculatura abdominală.
15 min – flotări. Mod de execuţie: spatele în extensie, braţele larg depărtate, iar picioarele lipite între ele. Din această poziţie împungem spre sol cu braţele, moment în care se realizează flotarea şi se va lucra eficent musculatura pectorală, dar şi cea a braţelor. Se desfăşoară zece serii a câte 6 repetări cu un minut pauză.
„Dacă se efectuează acest program timp de trei luni, în paralel cu o alimentaţie sănătoasă fără grăsimi şi carbohidraţi cu indice glicemic mare, veţi obţine rexultatele mele, adică pierderea a 31 de kg în doar 3 luni, fără medicamente sau operaţii chirurgicale”, îi încurajează Alexandru pe toţi cei care vor să slăbească şi încă nu au aflat cum pot face acest lucru simplu şi eficient.
„Alexandru Vestea m-a ajutat enorm să slăbesc sănătos 16 kg în patru luni. E un om deosebit, care a avut şi el probleme mari de sănătate, şi, acum, după ce a reuşit să slăbească 30 de kg de unul singur, ajută şi alţi oameni să slăbească prin sport şi dietă. E un om al oamenilor şi merită să fie mediatizat, pentru că, spre deosebire de alţi instructori, el chiar se ocupă de clienţi” – Nicoleta Dumitraşcu.
FOTO: Arhiva personală (Alexandru Vestea)
*Material preluat din numărul 42 al revistei “Sport Revolution”.