În ultima perioadă, echipa de handbal feminin a clubului finanţat de Primăria Capitalei, CSM Bucureşti, a ţinut capul de afiş al publicaţiilor de sport din România. S-a discutat despre aducerea la cârma formaţiei a fostului antrenor de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, Jakob Vestergaard, iar ultimele zvonuri sunt legate de transferurile a trei handbaliste brazilience, campioane mondiale în 2013: Alexandra Do Nascimento, Fernanda Franca da Silva şi Ana Paula Rodrigues, toate legitimate în prezent la Hypo Viena.
Întrebat despre cele trei achiziţii de marcă, preşedintele CSM Bucureşti, Constantin Căliman, a refuzat să facă vreo precizare. “Nu vă pot confirma nimic legat de transferuri. Până vom face un comunicat de presă, acestea sunt confidenţiale. Este adevărat, avem o listă mai lungă de jucătoare, atât din România, cât şi din străinătate, pe care vrem să le transferăm pentru sezonul viitor. În momentul în care vor fi perfectate contractele, le vom da publicităţii”, a declarat Căliman pentru Sport Revolution.
Mette Klit este noua antrenoare a echipei
Singura achiziţie pe care preşedintele CSM Bucureşti a făcut-o publică este cea a antrenoarei daneze Mette Klit, secunda lui Vestergaard la Viborg şi Oltchim. “Mette a semnat oficial cu noi şi va veni săptămâna viitoare. Odată cu sosirea ei, vom putea vorbi şi despre componenţa echipei pentru sezonul următor”, a mărturisit Căliman.
Mette Klit îl va înlocui pe banca tehnică pe Vasile Mărgulescu, drept urmare a rezultatelor slabe din ultima perioadă. Cu toate acestea, omul care a antrenat-o pe CSM încă din 2007 va rămâne la club, ca antrenor coordonator al echipelor de handbal feminin şi consilier.
Până la sosirea danezei, Lucian Ghiulai şi Florica Iliescu vor fi antrenorii echipei, informează pagina de Facebook a clubului. Ei vor fi ajutaţi de Alina Dobrin şi Cristina Vărzaru, în calitate de cele mai experimentate jucătoare, respectiv de Adrian Vasile, ca preparator fizic.
“Vrem să ne calificăm în play-off”
După patru înfrângeri în ultimele şase partide, CSM Bucureşti ocupă locul 7 în clasament, cu 19 puncte. Formaţia se află la 5 puncte în spatele lui HC Zalău, ocupanta locului 6, ultimul care duce în play-off.
Cu toate acestea, Constantin Căliman a vorbit despre nişte obiective bine trasate ale formaţiei din Capitală: “În acest sezon vrem să ne calificăm în play-off şi să prindem un loc de Cupă Europeană. Obiectivele sezonului viitor depind de mulţi factori, printre care finanţarea şi transferurile. Sperăm să batem mâine (n.r. – miercuri, 5 februarie) la Vâlcea şi să adunăm punctele necesare pentru a merge în play-off”.
Partida dintre CSM Bucureşti şi HCM Râmnicu Vâlcea, care contează pentru etapa a 14-a din Liga Naţională de handbal, era programată să se dispute pe 26 ianuarie 2014, la Sala “Traian” din Capitală, dar a fost amânată din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. Mometan, formaţia vâlceană ocupă ultimul loc al clasamentului, cu două remize şi 12 înfrângeri.
FOTO: CSM Bucureşti










1 Comment
cristi neacsu
13.02.2014 at 03:12Pai mai directore, in loc sa investiti in centre de juniori, prapaditi banii publici pt vedete care nu au nici un fel de impact in aceasta societate! Mai asteaptati sa avem infrastructura apoi organizati si la un alt nivel. Pana atunci, piate ar fi mai bine sa va canaluzati pe cresterea copiilir cu acei bani. Sa vedeti dupa aceea can veti avea de unde sa cukegeti, cat de bine si cald o sa va fie…