Copii, tineri sau bătrâni, cu toții iubim poveștile. Le iubim pentru că aparțin copilăriei, le iubim pentru că tot timpul binele învinge răul, pentru că au eroi pe care îi admirăm sau pentru că încep cu „A fost odată” și se încheie cu „Și-au trait fericiți până la adânci bătrâneți”… Povestea noastră are un erou, apreciat și susținut, însă, nu așa cum ar fi firesc, până la final. Istorisirea începe pe 11 septembrie 1934 în Comarnic, județul Prahova, unde s-a născut Ion Panțuru, cel care avea să devină 30 de ani mai târziu cel mai bun bober al României.
Deși inițial se îndreptase către fotbal, un moment al vieții l-a trimis pe pârtie, unde avea să demonstreze că are capacități de învingător, într-un sport dificil precum bobul. „Primul contact cu bobul l-am avut după terminarea stagiului militar, unde am activat și ca fotbalist la Armata Brașov. Înainte de armată am jucat fotbal la Tractorul Brașov și la Carpați Sinaia în Divizia C, după aceea promovând în Divizia B. Acolo am stat câțiva ani până în 1957, când eram într-o pauză de iarnă cu fotbalul. Pe vremea aceea, profesorul de bob de la Carpați Sinaia, care îmi era și bun prieten, mi-a propus să merg cu ei în cantonament. Ajunși la Poiana Brașov, componenții secției de bob se pregăteau pentru Campionatele Naționale de Seniori. Am stat acolo o săptămână, profitând de faptul că la fotbal era o pauză mai mare. La finalul întrecerilor s-a organizat o Cupă a Tineretului la care am participat și eu. I-am cerut șefului tehnic permisiunea de a mă da și eu măcar o dată cu bobul; îmi plăcea când îi vedeam și am vrut să încerc și eu. Surprinzător am câșigat concursul și am plecat din Poiana Brașov foarte mulțumit de performanța mea. Stagiunea de iarnă s-a încheiat după o săptămâna de la Cupa României la Seniori, acolo unde am terminat pe locul al treilea, uimindu-i pe toți. Mi-a plăcut la nebunie viteza, iar bobul mi-a oferit din plin adrenalina de care aveam atâta nevoie”, ne-a mărturisit cuprins de nostalgie Ion Panțuru.
Performanță nedăpășită în 45 de ani!
Calitățile boberului i-au uimit pe antrenorii lotului, iar acesta a ajuns repede printre sportivii de perspectivă ai lotului național. A prins lotul, iar la primul Campionat European a terminat pe locul 6. La Olimpiada din 1964 a încheiat concursul doar pe locul 11, în schimb, a câștigat Cupa Mondială a Tineretului pentru cel mai rapid debutant din bob. Patru ani mai târziu, la Jocurile Olimpice de Iarnă din 1968, de la Grenoble, împreună cu frânarul Nicolae Neagoe, a câștigat medalia de bronz, singura medalie a României, iar pentru această performanță a primit din partea lui Ceaușescu o diplomă drept „recunostință eternă”. Deși au trecut 45 de ani, niciun sportiv nu a reușit să depășească performanța lui Ion Panțuru și se pare că în continuare merită să îi păstrăm o eternă recunoștință. Rezultatele talentatului bober nu s-au oprit aici; tot la Grenoble a terminat pe locul 4 – bob patru persoane. A obținut locul 5 la Campionatul Mondial de la Cortina d’Ampezzo 1966 – bob două persoane; locul 5 la Campionatul Mondial de la Alpe d’Huez 1967 – bob două persoane; locul 5 la Campionatul Mondial de la Lake Placid 1969 – bob patru persoane și a cucerit medalia de argint la Campionatul Mondial de la Lake Placid din 1969 – bob două persoane. A câștigat aurul la Campionatul European de la Ignis 1967 (bob patru persoane); aur tot la Campionatul European de la Ignis 1971 (bob patru persoane); argint la Campionatul European de la Cervina 1969 (bob două persoane și bob patru persoane); bronz la Campionatul European de la Cortina d’Ampezzo în 1970 (bob patru persoane); bronz la Lake Placid în 1973 (bob două persoane). La Olimpiada de la Saporro 1972 (Japonia) a obținut locul V – bob două persoane și locul 10 – bob patru persoane.
Deși anii au trecut și și-au pus amprenta asupra fostului mare bober, acesta își aduce aminte, ca și cum s-ar fi întâmplat ieri, ziua în care a câștigat singura medalie a României la Jocurile Olimpice de Iarnă – bob două persoane, împreuna cu Nicolae Neagoe. Însă, nu și-a imaginat nicio clipă că va fi și singura. „Eram concentrat la maxim, nu vedeam decât cursa, o visam. La acea vreme nu m-am gândit că va rămâne singura medalie din istoria participării României la JO de Iarnă. Eu nu vreau să îmi las medaliile ca legendă, vreau ca sportivii care vin din urmă să îmi depășească performanța. M-aș fi bucurat să îi văd acum la Jocurile Olimpice de la Soci cu rezultate bune, asta le-am și transmis tinerilor care au plecat în Rusia. Au trecut performanțele mele, iar ei trebuie să muncească pentru a obține rezultate deosebite”, spune medaliatul olimpic de la Grenoble.
Ion Panțuru: „Nimeni nu își mai aduce aminte de mine și de medaliile mele!”
Din păcate, în ultimii ani țara noastră nu a ieșit în evidență prin rezultatele obținute la sporturile de iarnă. Boberul anilor ’70 ne-a precizat că, deși a început practicarea acestui sport la 24 de ani, a recuperat mult cu ajutorul unei munci titanice: „La noi, sporturile de iarnă sunt abandonate la nivel central, nu avem pârtii de sărituri, de bob, de schi, nu mai avem nimic. Nu cred că important este să participi, important este să nu participi degeaba, așa cum se întâmplă în zilele noastre. Dacă nu se va face ceva, mi-e teamă că peste patru ani va fi la fel. Interesul pentru sporturile de iarnă nu mai există, popularitatea acestora lipsește cu desăvârșire în mass-media, se vinde doar fotbalul. Nimeni nu mai întreabă de sporturile de iarnă, pe vremuri erau mult mai mediatizate. Eu am pus suflet în acest sport, mulți nu știu că am înființat prin propriile puteri bobul feminin. Am vrut să aducem bobul în topul mondial. Atunci mai aveam două locuri până să ajungem pe prima poziție, acum ai noștrii mai au două locuri și cad din ierarhia sporturilor. Tot în anii aceia, am fost nominalizat pentru un birou federal pe viață, dar în ultimii 20 de ani nu am mai fost chemat la nicio ședință a federației. Nimeni nu își mai aduce aminte de mine și de medaliile mele! Am fost portdrapelul țării la toate Olimpiadele la care am participat. Este o mândrie fără limite, timp de 12 ani am purtat drapelul țării. Acum sunt sunat de secretarul Federației Internaționale și întrebat de ce nu mai sunt prezent la concursuri, la Vancouver, la Soci… Niciodată nu am fost invitat să văd şi eu un asemenea eveniment. Cred că aş fi meritat, pentru că am făcut şi eu câte ceva pentru sportul românesc”, ne-a împărtășit cu mâhnire eroul poveștii noastre.
Singurii care își mai aduc aminte de Ion Panțuru, îl apreciază, îl respectă și îl cunosc sunt cei din orașele Comarnic, Sinaia şi Buşteni, unde a fost numit Cetăţean de Onoare. La Buşteni se va deschide un muzeu ce-i va fi dedicat. Baza materială va fi asigurată chiar de fostul sportiv, care a decis să-şi doneze diplomele, trofeele şi medaliile câştigate de-a lungul timpului. „Țin să le mulțumesc locuitorilor celor trei orașe pentru susținere. Sunt singurii care își mai amintesc de mine. Au fost oameni care au apreciat activitatea mea de sportiv şi m-au făcut Cetăţean de Onoare. Le mulţumesc pentru acest lucru prin intermediul dumneavoastră. Primarul orașului Bușteni, Emanoil Savin, care îmi este și bun prieten, dorește să facă un muzeu al sporturilor de iarnă și o să îi înmânez toate medaliile obținute. Cei de aici sunt niște oameni deosebiți pe care îi apreciez foarte mult și care mi-au fost mereu alături”, a încheiat cel mai bun bober român.
Și noi le mulțumim celor de la Primăria Bușteni, care au făcut posibilă realizarea acestui interviu.
FOTO: arhivă Primăria Buşteni
* Articol publicat în numărul 46 al revistei “Sport Revolution”
Leave a Reply