Federația de specialitate a definitivat lista atleților și atletelor care vor participa în perioada 23-30 august la Campionatele Mondiale de la Bejing. Ce se vor desfășura pe arena “Cuib de pasăre”‘, unde au avut loc în urmă cu șapte ani Jocurile Olimpice de Vară.
Vor face deplasarea 12 fete și cinci băieți. Alina Rotaru și Florentina Marincu vor concura la lungime, Bianca Răzor, la 400 și 4×400 metri, Cristina Bujin și Elena Panțuroiu, la triplusalt, Paula Todoran, la maraton, Andreea Grecu, Florina Pierdevară, Anamaria Ioniță, Mihaela Nunu, Sanda Belgyan, la 4×400 metri. Dintre ultimele cinci și Bianca Răzor va fi ales cvartetul care va concura.
Băieții care și-au realizat baremele pentru campionatele lumii sunt Marian Oprea, la triplusalt, Mihai Donisan, la săritura în înălțime, Andrei Gag, la greutate, Marius Ionescu, la maraton și Marius Cocioran, la 50 kilometri marș.
Spre deosebire de alți ani, nu vom avea atlete la 800, 1500, 3000 metri, obstacole, maraton, disc sau săritura în înălțime.
Foto: http://www.digisport.ro










Leave a Reply