Oltchim Rm. Vâlcea şi-a aflat adversarele din a doua fază a Ligii Campionilor. Campioana României se află în grupa 2 cu: Buducnost, Krim Ljubljana şi Metz.
În prima grupă sunt: Larvik HK (Norvegia), Gyor ETO (Ungaria),...
"U" Jolidon Cluj (Cupa Cupelor), CSM Bucureşti şi HC Zalău (Cupa EHF) şi-au aflat adversarele din optimile cupelor europene.
CUPA CUPELOR/ U Jolidon Cluj-Dinamo Volgograd
În Cupa Cupelor, vicecampioana României care a făcut parte...
"A plecat la Constanţa, iar Liviu Jurcă rămâne antrenor principal la echipa noastră. Clujul nu-i putea oferi condiţii de performanţă lui Ştefan Constantin, iar după părerea mea este cel mai bun antrenor din România. Probabil va...
Sportiva română Nicoleta Radu a obţinut locul 3 la Las Vegas Classic Bodybuilding, una dintre cele mai importante competiţii de acest gen.Nicoleta Radu (30 de ani) este stabilită în Las Vegas şi se antrenază alături de cei mai...
Irina Begu a fost desemnată revelaţia anului în circuitul WTA de către un juriu de jurnalişti.
"După un sezon foarte bun, Irina Begu a ajuns de pe locul 214 WTA până pe locul 38, iar sezonul l-a încheiat pe poziţia 40. A...
Perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt (România/Suedia), cap de serie numărul 6, va evolua în Grupa A a Turneului Campionilor de la Londra, alături de fraţii americani Bob şi Mike Bryan, liderii clasamentului ATP de dublu,...
Pilotul argentinian Guido Falaschi a decedat, duminică, în urma unui accident în care au fost implicate mai multe maşini, la o competiţie desfăşurată pe un circuit din oraşul Balcarce, informează presa internaţională.Pilotul...
Pilotul britanic Lewis Hamilton de la McLaren-Mercedes a câştigat, duminică, Marele Premiu al Emiratului Abu Dhabi, penultima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, fiind urmat de Fernando Alonso (Ferrari) şi de Jenson Button (tot...
Directorul general Constantin Zotta şi-a reziliat, luni, contractul cu FC Vaslui şi, conform unor surse din cadrul clubului FC Rapid, zilele următoare va negocia cu acţionarul majoritar George Copos preluarea unei funcţii de conducere în...
Echipele naţionale ale Angliei şi Irlandei s-ar putea întâlni, în primăvara anului 2012, într-o partidă amicală pentru prima oară din 1995, când un meci între cele două formaţii a fost oprit după doar 27...
Atacantul echipei Dinamo Marius Niculae a fost convocat pentru meciul amical al naţionalei României cu Grecia, el plecând luni dimineaţă spre Altach, Austria, unde "tricolorii" dispută partida cu selecţionata elenă, informează...
Fundaşul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, ar urma să fie cedat clubului Ajax Amsterdam în schimbul unei opţiuni pentru tânărul mijlocaş danez Christian Eriksen (19 ani), dorit din vară la gruparea italiană,...
Oltchim Râmnicu Vâlcea s-a impus cu 30-22 pe teren propiu cu Itxaco, cea mai importantă contracandidată din Grupa D a Ligii Campionilor. În urma acestui rezultat, elevele lui Radu Voina s-au clasat pe primul loc în grupa...
După o lungă suferinţă pricinuită de o boală necruţătoare, medicul lotului naţional de atletism, Mioara Conea, s-a stins din viaţă noaptea trecută, la vârsta de 63 ani.Atletismul românesc e răscolit şi măcinat pe...
Fostul internaţional sud-african de rugby Solly Tyibilika, în vârstă de 32 de ani, a fost împuşcat mortal duminică, într-un bar de la periferia oraşului Cape Town."Solly a fost un deschizător de drumuri pentru...
Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării acceptaţi acest lucru. OKDespre Cookies
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.