Sportul românesc, care trece prin cele mai grele momente ale istoriei sale, momente ce nu pot fi depăşite uşor, oricum şi de oricine, a avut, la sfârşitul lunii noiembrie, un moment aniversar la Oneşti, când s-au împlinit 40 de ani de la...
Alexandra Piscupescu a fost desemnată de Federația Română de Gimnastică Ritmică cea mai bună sportivă a anului 2013.
Sportiva legitimată la CS Olimpia București a obținut în acest an două medalii de argint (la cerc și minge) și una...
Irina Begu a fost eliminată în primul tur al calificărilor turneului de la Brisbane (Australia) de reprezentanta gazdelor, Storm Sanders.
Românca a lăsat pe parcursul primului set impresia că soarta partidei este la discreția sa,...
În perioada 7-10 noiembrie, orașul spaniol Guadalajara a găzduit cea de-a opta ediție a Campionatelor Mondiale de Karate WKF dedicate cadeților, juniorilor și sportivilor cu vârste sub 21 de ani. Evenimentul a reunit sportivi din aproximativ...
Pe Lucian Nicolae Mursez îl știm drept omul de afaceri care deține firma de pază și protecție Scorseze Security. Dar, în spatele figurii publice, stă un campion veritabil. O dovedește faptul că, la cei 44 de ani ai săi, a reușit să se...
Şi-a început activitatea în anul 1967 sub denumirea de Centrul de Cercetare pentru Educaţie Fizică şi Sport, din 1990 s-a numit Centrul de Cercetare pentru Probleme de Sport, iar din iunie 2001 a devenit Institutul Naţional de Cercetare...
Închiderea din primăvară a patinoarului „Mihai Flamaropol” a transformat misiunea deja dificilă a micilor hocheiști din Capitală într-una aproape imposibilă. Micuții își doresc ca într-o zi să ajungă sportivi de performanță,...
Lotul de gimnastică aerobică al României a câștigat cinci medalii, două de aur și trei de argint, la Jocurile Mondiale de la Cali de la finalul lunii iulie. O performanță deloc neglijabilă, pentru care, însă, sportivii nu își...
A mai trecut un an… un an cu bune și rele, cu victorii și înfrângeri, cu dorinţe împlinite, speranţe, provocări, un an care ne-a făcut mai puternici, mai motivaţi, mai muncitori și nu ne-a lăsat să cădem pradă problemelor cotidiene....
Iată-ne pe ultima sută de metri a acestui an. Îl încheiem cu fruntea sus, optimiști că va urma un an mai bun, cu multe promisiuni în gând și pregătiţi să înfruntăm încă douăsprezece luni. Cum spunea poetul Thomas Stearns Eliot,...
„Apa trece, pietrele rămân”; așa cum bătăliile trec, dar victoriile, înfrângerile sau rănile rămân; așa cum competiţiile trec dar palmaresul, medaliile și mândria rămân! Sunt sportivi care muncesc ani întregi pentru o medalie,...
„Cucerirea Cupei României la rugby ar însemna mult pentru noi”, declara preşedintele CSA Steaua, George Boroi, cu o zi înainte de marea finală. O finală pe care formaţia din Ghencea o disputa pe teren propriu, împotriva lui Ştiinţa...
Desfăşurat la sala Apollo din Bucureşti, Campionatul Naţional de Karate SKDUN pe echipe a adunat la start aproximativ 700 de sportivi din 28 de cluburi ale departamentului de karate SKDUN din cadrul Federaţiei Române de Arte...
V-aţi întrebat vreodată cât efort depune un sportiv pentru a ajunge cunoscut şi pentru a culege roadele muncii sale? Mulţi dintre noi, cei care suntem simpli consumatori de sport, nici nu ne imaginăm cum reuşesc aceşti sportivi să-şi...
Mâine va debuta ultimul turneu de tenis masculin al anului 2013, cel de la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite).
La acest turneu vor participa șase jucători dintre primii zece clasați în ierarhia ATP: Rafael Nadal (locul 1), Novak Djokovic (2),...
Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării acceptaţi acest lucru. OKDespre Cookies
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.