Singurul român prezent la Campionatele Europene de patinaj artistic de la Budapesta, Zoltan Kelemen, a obţinut astăzi calificarea în programul liber, graţie ocupării locului 14 (din 35) în programul scurt, prima probă din cadrul competiţiei...
Sportiva română Maria Marinela Mazilu s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Sochi din acest an după ce a câștigat concursul de skeleton de la St.Moritz, contând pentru Cupa Europei.
Românca a fost cronometrată cu timpul de 1 minut și...
Singurul tenismen român prezent pe tabloul principal al Australian Open-ului, Victor Hănescu, şi-a încheiat parcursul la turneul de la Melbourne. Sportivul aflat momentan pe locul 76 în lume a avut neşansa de a-l întâlni în turul secund pe...
Problemele cu care se confruntă patinajul şi hocheiul din România par fără de sfârşit. Deşi patinoarul "Mihai Flamaropol" din Bucureşti ar fi trebuit să fie deschis de mai mult timp, deocamdată această arenă sportivă are în continuare...
Actualul preşedinte al Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, a dat de înţeles că nu-şi mai doreşte să fie şef al acestui for şi că a fost împins să candideze încă o dată, deoarece în această cursă s-a înscris şi...
Joi dimineaţă, perechea formată din Monica Niculescu şi cehoaica Klara Zakopavlova, şi-a confirmat statutul de cel mai în formă cuplu din tenisul feminin. Cele două sportive au trecut, în prima rundă a competiţiei de dublu din cadrul...
Ieri au avut loc ultimele patru meciuri din ultima etapă a turului Ligii Naționale de handbal feminin, competiție a cărei campioană en-titre, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a dispărut din peisaj, handbalul vâlcean fiind acum reprezentat de CSM din...
Simona Halep a învins-o astăzi în turul doi al turneului de Grand Slam de la Australian Open pe americanca Varvara Lepchenko (locul 50 WTA) și s-a calificat în șaisprezecimile turneului.
Simona a intrat foarte greu în meci și a fost...
Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării acceptaţi acest lucru. OKDespre Cookies
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.