Între 15 şi 18 martie, cu prilejul ultimelor două competiţii de patinaj artistic din calendarul forului naţional de specialitate, în Poiana Braşov a avut loc şi un seminar de formare profesională pentru specialşitii tehnici şi...
Între 17 şi 18 martie, la Poiana Braşov, micuţii practicanţi de patinaj artistic au evoluat pe gheaţă în ultimele competiţii interne ale sezonului 2013-2014: Cupa Federaţiei Române de Patinaj la juniori şi Campionatele Naţionale de...
În weekendul 22-23 martie, sportivi din cluburile FRK WKC şi nu numai (participarea este deschisă tuturor cluburilor din România) se vor înfrunta în CUPA DOJOKAN, competiţie aflată la ediţia cu numărul 17. Evenimentul este organizat de CS...
Marți, la Iași, a debutat Cupa României la box, prima competiție destinată pugiliștilor seniori din acest an. Concursul reunește majoritatea sportivilor de valoare ai țării, dar va fi lipsit de unele nume importante, precum Mihai Nistor,...
Ana Maria Brânză, sportivă aflată pe primul loc ierarhia mondială la spadă, se pregăteşte deja pentru participarea la Campionatul Mondial şi European de scrimă de la Kazan, competiţii la care ţinteşte ocuparea unui loc pe podium....
Clubul Sportiv "Clujul Pedalează" a organizat duminică, 16 martie etapa a III-a a proiectului "Micul Biciclist şi siguranţa lui". La acest concurs au participat 64 de copii, alături de familii, ei toţi fiind răsplătiţi cu premii de către...
Astăzi, la Bucureşti, au debutat Campionatele Europene de snooker pentru juniori şi pentru seniori, pe echipe, categoria amatori. Evenimentul se desfăşoară în Complexul Hotelier Caro din Bucureşti şi este organizat de Federaţia...
Doi pugilişti români ocupă locuri fruntaşe în clasamentele pe categorii de greutate date publicităţii în luna martie de World Boxing Council (WBC), cea mai puternică organizaţie din boxul mondial. Astfel, Jo Jo Dan se află pe locul 5 la...
Anul 2014 vine cu noi competiții sportive organizate pentru studenţii din Romania. Asociația Student Sport va organiza prima ediție a Campionatului Universitar de Tenis, întrecere care își propune să aducă față în față la fileu...
Naționala de rugby a României nu a reușit să câștige Cupa Europeană a Națiunilor, ediția 2013/2014, dar s-a calificat de pe poziția a doua la Cupa Mondială care va avea loc anul viitor în Anglia. ”Stejarii” evită astfel să se...
Deși turneul de la Indian Wells a luat sfârșit, cele mai bune jucătoare de tenis ale lumii rămân în Statele Unite ale Americii! Sportivele își dau întâlnire, de această dată, pe coasta de est, la Miami, unde are loc un nou turneu din...
Cea de-a doua etapă a Campionatului Universitar de Minifotbal, desfășurată în perioada 13-14 martie, s-a încheiat. Rezultatele înregistrate sunt următoarele:
Grupa A (Târgu Mureș)
USAMV Cluj-Napoca 2-3 Univ. ”Babeș-Bolyai”...
Pe 22 martie, şase sportivi ai Clubului Budo Gym Bucureşti vor concura pentru primele poziţii în clasamentul Campionatului Naţional de Karate Kyokushin de la Târgu Mureş. Evenimentul este organizat de Federația Română de Karate Kyokushin...
Singura reprezentantă a României în competiția de gimnastică artistică ”Turneul Maeștrilor”, desfășurată în acest weekend la Cottbus, Andreea Munteanu, a surprins plăcut lumea sportului. Ea s-a clasat pe locul 3 la bârnă și a...
Jucătoarea de tenis Simona Halep ocupă locul 5 în clasamentul WTA dat publicităţii luni. În urma parcursului bun de la Indian Wells, românca a ajuns la 4775 de puncte în ierarhia mondială şi le-a devansat pe Jelena Jankovic (6) şi Maria...
Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării acceptaţi acest lucru. OKDespre Cookies
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.